Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sulfina Barbu: USL nu va mai exista după 9 decembrie. Partidele din Uniune vor fi libere de contract

Publicat in rfi, miercuri 19 septembrie 2012 ·

"Discuţiile politice se vor modifica radical", după alegerile parlamentare din 9 decembrie, spune la RFI vicepreşedintele PDL, Sulfina Barbu. Ea se arată "convinsă" că USL "nu va mai exista", pentru că nu va obţine 50% plus unu la urne.

Sulfina Barbu spune că este "convinsă că după data de 9 decembrie, acest cartel anti-justiţie nu va mai exista, acest USL. Din acel moment, neatingându-şi obiectivul de a obţine 50% plus unu, pentru că aşa arată şi analizele şi este firesc ca atunci când eşti la guvernare să vii cu soluţii, dacă nu vii cu soluţii, este firesc ca cetăţenii să te sancţioneze la vot, din acel moment, fiecare din cele patru partide din interiorul USL-ului se va simţi liber de contract şi atunci cred că discuţiile politice se vor modifica radical".

Premierul Victor Ponta a declarat marţi seară la B1 TV că nu crede că preşedintele Traian Băsescu s-a schimbat, astfel încât să fie posibilă o coabitare cu acesta: "Între preşedintele Băsescu şi mine este o incompatibilitate personală fundamentală. Antipatia personală este importantă între doi oameni politici şi de aceea trebuie să facem nişte reguli mai clare, domnul Băsescu şi cu mine nu ne putem împăca în niciun fel".

Sulfina Barbu afirmă că "din păcate, premierul merge pe simpatii şi antipatii şi nu pe colaborare instituţională. Cred că Victor Ponta şi-a înţeles lecţia din eşecul referendumului, dar are o mare problemă în a colabora cu preşedintele, nu este lăsat de partenerii Crin Antonescu şi Dan Voiculescu. Are declaraţii contradictorii, ba spune că doreşte coabitare, ba spune că are o antipatie puternică faţă de preşedinte şi nu poate să coabiteze".

Sulfina Barbu crede că "USL-ul caută sămânţă de scandal, doresc cu orice preţ să demonstreze că nu pot să colaboreze cu preşedintele, nu prea au motive, dar asta a înţeles USL-ul că trebuie să facă, să fie într-un război permanen

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 36 minute
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Piața Victoriei: Protest cu 2.000 de angajați MIPE, AFIR și APIA nemulțumiți de măsurile legislative recente

Mediafax acum 29 minute
Protestul organizat de sindicatele celor trei instituții, afiliate la Blocul Național Sindical, se desfășoară între orele 10:00-14:00. Participanții au venit din toată țara pentru a-și exprima nemulțumirea față de măsurile care „afectează grav capac

ANM Avertizare de cod galben de vânt puternic în mai multe județe ale țării

Ziua Constanta acum 43 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă avertizare de cod galben de de vânt puternic. Potrivit ANM, intervalul de valabilitate al avertizării este 15 iulie, ora 12.00 – 15 iulie, ora 21.00. Fenomene vizate sunt : instabilitate at

Un mort și doi răniți după un accident între două TIR-uri și o mașină, în Timiș

Press Alert acum 2 ore
Foto: DRDP Timișoara / Facebook Un bărbat a murit într-un accident rutier petrecut marți dimineață, în Remetea Mare, județul Timiș, pe drumul spre A1. În coliziune au fost implicate două TIR-uri și un autoturism cu cinci persoane. Pompierii din Deta

Titularizare 2025. Proba scrisă are loc astăzi, sunt așteptați aproape 40.000 de candidaţi

HotNews acum 2 ore
Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, începe marți, 15 iulie, cu proba scrisă. Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de judeţe şi din muni

Oficial! Mirela Călugăreanu preia atribuțiile funcției de președinte al Curții de Conturi a României

Ziua Constanta acum 52 minute
Parlamentul României a adoptat, în ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din data de 14 iulie 2025, o hotărâre prin care Mirela Călugăreanu a fost desemnată să exercite atribuțiile funcției de președinte al Curții de Conturi a României,

Vaccinarea copiilor, ameninţată de reducerile ajutorului financiar şi de dezinformare, avertizează ONU

G4Media acum 33 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ratele de vaccinare a copiilor, la nivel mondial, s-au stabilizat după ce au înregistrat o scădere în timpul crizei COVID-19, a anunţat marţi Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), însă dezinformarea şi

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

INS: În 2023 cheltuielile de protecție socială au crescut cu 15,4%

Mediafax acum o ora
Din această sumă, 259,8 miliarde de lei au reprezentat prestații sociale directe, restul fiind costuri administrative. Veniturile de protecție socială au totalizat 259,4 miliarde de lei, în creștere cu 12,1% față de 2022. Ponderea cheltuielilor de p

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Vremea

București
acum

29°
mar.

20°/36°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

27°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

16°/26°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

26°
mar.

21°/33°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°