Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zece dosare penale pentru înşelăciune la agenţiile de turism din Capitală verificate

Publicat in Romania Libera, miercuri 19 septembrie 2012 ·

Poliţiştii care au verificat, marţi, mai multe agenţii de turism din Sectorul 1 au întocmit zece dosare penale, prejudiciul produs de reprezentanţii acestora, prin înşelăciuni şi evaziune fiscală, fiind estimat la 70.000 de euro şi 76.000 de lei, informează Poliţia Capitalei, potrivit Mediafax.

Poliţiştii de la investigarea fraudelor au verificat zece agenţii de turism din Sectorul 1, împreună cu inspectorii Ministerului Dezvoltării şi Turismului.

În urma controlului, autorităţile au constatat că o parte dintre societăţile vizate şi-au înşelat clienţii, din noiembrie 2011 şi până în septembrie anul acesta, cu aproximativ 70.000 de euro, bani achitaţi de clienţi pentru vacanţe de care, în realitate, nu au beneficiat niciodată, se arată într-un comunicat de presă de miercuri al Poliţiei Capitalei.

În acelaşi timp, poliţiştii au constatat şi cinci infracţiuni de evaziune fiscală, prejudiciul fiind evaluat la 76.000 lei şi au dat două amenzi contravenţionale, în valoare de 21.500 lei. Totodată, a fost retrasă licenţa de turism uneia dintre societăţile verificate, în condiţiile în care aceasta funcţiona fără licenţă valabilă.

Potrivit anchetatorilor, controlul de marţi a venit ca urmare a 90 de plângeri penale înregistrate în ultimele 11 luni, pe numele a opt agenţii de turism din Sectorul 1.

Victimele s-au plâns că, la încheierea contractelor cu agenţiile respective, au achitat sume cuprinse între 400 şi 1.800 de euro, pentru sejururi în Spania, Turcia, Franţa, Italia şi Portugalia, iar la termenul stabilit în contract pentru plecarea către destinaţiile respective au fost amânaţi în mod repetat, pentru ca, în final, excursia planificată şi plătită în avans să nu mai aibă loc. O parte dintre reclamanţi care au ajuns la destinaţii au constatat acolo că sejururile lor nu fuseseră achitate de către agenţiile de turism din România.

Poliţişti

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 31 minute
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum o ora
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Ministrul MEDIULUI, Mircea Fechet, a semnat Memorandumul pentru AER CURAT/Documentul protejează pădurile din ILFOV împotriva defrișării

Gandul acum 2 ore
Joi a fost semnat Memorandumul pentru Centura Verde București-Ilfov de către ministrul Mediului, Mircea Fechet, și fondatorul platformei Civice pentru Centura Verde, Alex Găvan. Prin acest document se adoptă legea care protejează pădurile din Ilfov;

Prahova: Poliţist local dintr-o comună, acuzat de distrugere, după ce a rupt afişe ale PSD lipite pe gardurile unor localnici. El a fost reţinut

News.ro acum 40 minute
Un poliţist local din comuna prahoveană Bălţeşti a fost reţinut, joi, pentru distrugere, după ce ar fi rupt mai multe afişe electorale ale candidaţilor PSD, amplasate pe gardurile unor localnici.

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 4 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Țara în care numărul celor care consumă zilnic canabis l-a depășit, pentru prima dată, pe cel al persoanelor care beau alcool

Ziare.com acum o ora
Numărul americanilor care consumă canabis zilnic l-a depăşit, pentru prima oară, pe cel al americanilor care consumă alcool la fel de regulat, arată un studiu publicat de The Associated Press. În 2022, se stimează că 17,7 milioane de americani au de

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 4 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Cum au ajuns o casă dintr-un sat din Botoșani să „găzduiască” 7.000 de ucraineni. Autoritățile au anunțat Parchetul și DNA

Adevarul acum 3 ore
O situație absolut incredibilă a fost înregistrată în comuna Vârful Câmpului din județul Botoșani. Nu mai puțin de 7.000 de ucraineni figurau cu domiciliul la o singură casă din comună. Aceștia au plătit  diverse sume bani unor localnici, pentru a f

Vremea

București
acum

19°
joi

13°/19°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

23°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

20°
joi

15°/20°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

19°
joi

14°/19°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°