Cancelarul german, creştin-democrata Angela Merkel, rămâne favorita alegerilor legislative care vor avea loc în toamna anului viitor, cei trei posibili contracandidaţi social-democraţi neavând nici o şansă în faţa ei, dezvăluie un sondaj publicat astăzi. Sursa: Reuters
Potrivit sondajului realizat de institutul german Forsa, preluat de Agerpres, Merkel are un avantaj considerabil în preferinţele electoratului faţă de oricare dintre personalităţile marcante ale Partidului Social Democrat (SPD).
Astfel, într-o confruntare cu liderul parlamentar Frank-Walter Steinmeier ea ar obţine 49% din voturi şi acesta din urmă 29%.
Dacă rivalul său ar fi expertul financiar Peer Steinbruck, raportul ar fi de 50% la 28% în favoarea actualului cancelar, iar în cazul unei competiţii cu preşedintele SPD, Sigmar Gabriel, victoria doamnei Merkel ar fi şi mai clară, în favoarea ei pronunţându-se 60% dintre cei intervievaţi, numai 16% preferându-l pe liderul social-democrat.
Sondajul mai arată că 38% dintre alegători ar vota Uniunea Creştin Democrată (CDU), 26% Partidul Social Democrat (SPD) şi 12% Verzii.