La cumpărarea unei maşini noi, aflate la prima înmatriculare, de la 1 ianuarie 2013, este obligatorie prezentarea la Registrul Auto Român (RAR) cu Certificatul de conformitate al vehiculului în original. Reprezentanţii RAR precizează că, în caz contrar, persoanele fizice şi juridice nu vor primi Cartea de Identitate a maşinii respective.
Certificatul de conformitate al vehiculului se eliberează de către dealerul de autoturisme care furnizează maşina.Actul atestă că vehiculul este conform cu prevederile legislative în vigoare. În lipsa acestui Certificat de Conformitate, nu se poate înmatricula autoturismul.
Comercianţii trebuie să elibereze Certificatele de Conformitate (pe care le obţin de la producători) pentru toate vehiculele care deţin omologare CE de tip. În caz contrar, se fac responsabili de eventualele probleme cauzate cumpărătorilor, ce decurg din această situaţie.
Prezentarea la Registrul Auto Român a Certificatului de Conformitate CE în original este necesară pentru toate vehiculele noi (autovehicule, remorci, autovehicule cu 2 sau 3 roţi, cvadricicluri, tractoare agricole sau forestiere), cu excepţia, pentru o perioadă limitată, a unor autovehicule de transport marfă sau persoane şi remorci cu caracteristici speciale, sau a unor vehicule care nu au fost omologate comunitar (cum ar fi unele vehicule care provin din afara Uniunii Europene sau care au fost omologate naţional). Informaţii în acest sens pot fi obţinute de la societatea care vinde vehiculul.
Certificatul de Conformitate este necesar şi în cazul vehiculelor noi care deţin omologare comunitară de tip şi care sunt achiziţionate individual din alte state. Documentul va fi, de asemenea, solicitat de la comerciant.
URL scurt: http://alba24.ro/?p=125474
La cumpărarea unei maşini noi, aflate la prima înmatriculare, de la 1 ianuarie 2013, este obligatorie prezentarea