Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SURSE: Șeful Direcției Agricole Alba, Nicolae Budrală, detașat forțat la Olt. USL încearcă să-l facă să demisioneze

Publicat in Alba24, miercuri 19 septembrie 2012 ·

Directorul Direcției Agricole Alba ar putea fi detașat în perioada următoare la Olt. Plecarea lui Nicolae Budrală de la conducerea direcției din Alba nu are legătură cu dorințele sale personale, ci cu anumite directive ale conducerii USL de la nivel central care ar intenționa să îi determine pe directorii din țară să demisioneze.

Zvonul detașării sale la Olt a ajuns și la urechile lui Nicolae Budrală, care susține că a fost sunat miercuri dimineață și întrebat dacă s-a hotărât să demisioneze. Budrală susține că, deși încă neoficial, a aflat că ar urma să fie mutat cu serviciul la Olt, în timp ce directorul Direcției Agricole de acolo va trebui să vină la Alba. Budrală susține că USL dorește să provoace demisiile în bloc ale tuturor directorilor Direcțiilor Agricole din țară, iar în acest sens i-a anunțat deja că, dacă nu se vor conforma, vor fi detașați în diferite colțuri ale țării, până când vor decide să demisioneze.

Budrală a anunțat că, deocamdată, nu va demisiona, așa că se așteaptă să primească în cel mai scurt timp ordinul de detașare. Decizia schimbării directorilor ar fi fost luată în acest sfârșit de săptămână, la Constanța, unde a avut loc o întâlnire a liderilor USL.

Nicolae Budrală a fost numit director al Direcției Agricole Alba în urmă cu 8 luni, după ieșirea la pensie a fostului director, Ion Stanciu. Până atunci, acesta a ocupat funcția de director adjunct.

URL scurt: http://alba24.ro/?p=125293

Directorul Direcției Agricole Alba ar putea fi detașat în perioada următoare la Olt. Plecarea lui Nicolae Budrală de la conducerea direcției din Alba nu are legătură cu dorințele sale personale, ci cu anumite directive ale conducerii USL de la nivel central care ar intenționa să îi determine pe directorii din țară să demisioneze.

Zvonul detașării sale la Olt a ajuns și la urechile lui Nicolae Budrală, care susține că a fost

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 52 minute
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Premierul Ilie Bolojan va fi consiliat în domeniul politicii externe de Dragoș Hotea

Ziua Constanta acum 32 minute
De asemenea, secretarul de stat Dragoș Hotea va continua să coordoneze problematica politicilor memoriei, la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului. Cu o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, sec

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Aeroportul din Marsilia a fost închis din cauza unui incendiu de vegetație

Mediafax acum 21 minute
Aeroportul situat în afara orașului Marsilia, al doilea oraș ca mărime din Franța, a fost închis, marți, din cauza unui incendiu de vegetație alimentat de vântul puternice, potrivit France24. Un incendiu de vegetație care se extinde rapid în sudul F

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 2 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum o ora
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

Dragoș Anastasiu, despre comparația cu Elon Musk: „Nu mă deranjează. Dar nu vreau să văd în România ce s-a întâmplat în America”

Gandul acum 48 minute
Invitat la „Ai Aflat! Cu Ionuț Cristache”, Dragoș Anastasiu, vicepremierul României, a declarat că nu-l deranjează că este comparat cu Elon Musk, însă, nu-și dorește să vadă în România ce s-a întâmplat în America. „Eu sper să nu fiu Elon Musk. Nu mă

Apel la sprijin din partea Poliției Române pentru găsirea bărbatului din Mureș bănuit că și-a incendiat fosta iubită

Ziua Constanta acum o ora
O tânără a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Potrivit primelor detalii din anchetă, femeia, de 23 de ani, ar fi fost ucisă înainte, iar criminalul a incendia

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 3 ore
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

BNR: „Rata anuală a INFLAȚIEI va crește considerabil în următoarele luni”. Banca centrală a decis să mențină dobânda-cheie

Gandul acum o ora
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marți, după ce a analizat cele mai recente evoluții ale indicatorilor macroeconomici, să mențină dobanda – cheie la 6,5% pe an. În ceea ce privește prețurile, conducerea băncii

Vremea

București
acum

38°
mar.

21°/38°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/37°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

29°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

35°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

19°
mar.

17°/29°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°