Ce mult mi-aş dori, acum, să prind peştişorul de aur!
Nu pentru a-i face rău, ci pentru a-l ruga să-mi îndeplinească... nu, nu trei dorinţe, ci una singură. L-aş implora să facă o minune şi să-l salveze pe ursul căutat acum prin pădurile judeţului Dâmboviţa pentru a fi împuşcat. Pe urmele sale se află o sută de vânători, jandarmi şi poliţişti, înarmaţi până-n dinţi şi însoţiţi de câini feroce.
Bietul urs este vânat pentru că a omorât un sătean din Moroieni. Dar, haideţi să vedem în ce condiţii l-a omorât. Animalul îşi făcea plimbarea obişnuită, în căutare de hrană, prin pădurile din afara satului - fără să-i fi atacat în prealabil pe localnici sau vitele acestora - când a căzut într-o capcană cumplită: un cleşte oţelit, cu dinţi infernali, care i-a prins una dintre labele din spate. Cumplita întâmplare s-a petrecut marţi. Miercuri, de ursul captiv s-au apropiat trei bărbaţi, dotaţi cu ditamai cuţitoaiele şi hotărâţi să înjunghie namila rănită. Deşi slăbit după o zi şi-o noapte de suferinţă, timp în care a pierdut mult sânge, ursul a luptat cu disperare să-şi salveze viaţa. Speriat de cuţitele ameninţătoare şi de oamenii-ucigaşi, el s-a smucit violent şi s-a eliberat din colţii tăioşi ai cursei oţelite, lăsând în urmă laba prizonieră. Durerea, spaima şi pericolul l-au îndemnat să-l atace pe braconierul cel mai apropiat, care-i căuta beregata cu cuţitul. L-a sfâşiat cu furie, ucigându-l pe loc, apoi a dispărut în desişul pădurii.
Pentru orice om cu suflet este evident că ursul de la Moroieni nu este un ucigaş, ci o victimă. Nu el a fost agresorul, ci braconierii care i-au întins cursa, l-au chinuit şi au vrut să-i ia viaţa (de altfel, aceştia sunt recidivişti, având în palmares multe victime dintre vieţuitoarele pădurii). Se poate spune că ursul s-a aflat în legitimă apărare. Dacă între oameni se aplică asemenea precepte, de ce să nu fie valabile
