3 aprilie 2012, Bucureşti
„Răul“, în sensul lui „tare“ (le Mal, das Böse, the Evil), e cvasi-absent din religiozitatea vetero-testamentară (vezi David Taylor, Theological Thoughts about Evil, în David Parkin (ed.), „The Anthropology of Evil“, Blackwell, 1985, p. 27). Cuvîntul ebraic e „ra“, cu sensul: „fără valoare“, „inutil“ şi, prin extensie, „care nu e bun“ (adică e „bad“), „urît“, sau chiar „trist“. Encyclopedia Judaica nu are nici un articol pentru „Evil“! Explicaţia acestei absenţe este monoteismul riguros, care nu poate lăsa loc unui principiu opus lui Dumnezeu-Unul.
Pe de altă parte, conştiinţa existenţei unui rău activ, născător de vătămare şi frică, greu de explicat în termeni raţionali, nu era străină experienţei ebraice. Ea se rezolva însă în termenii unui animism oarecum folcloric (ca şi în spaţiul – încă şi mai riguros monoteist – al islamului, care admite prezenţa unor fiinţe spirituale – jinn, potenţial malefice).
7 aprilie 2012, Bucureşti
DE ACELASI AUTOR Reflecţii post-electorale O aniversare uitată Note, stări, zile Note, stări, zile Sensul „slab“ al răului ar putea fi una dintre soluţiile „practice“ ale problemei. Adesea, răul se amplifică nu prin el însuşi, ci prin dramatizarea lui nevrotică. Îl proiectăm în absolut, îl transformăm în obsesie, îl luăm în serios ca pe o instanţă terorizantă, inconturnabilă. Dacă am reuşi să-l minimalizăm, să-l trecem în registrul ebraicului „ra“ (= fără valoare, inutil), am fi, poate, mai apăraţi şi mai puternici. Diavolului nu-i place să fie luat peste picior, diminuat, marginalizat. Reacţionează prost la dispreţ, ironie şi umor. Evident, există riscul ca un asemenea tratament să ducă la scăderea vigilenţei morale, la relativism existenţial, la înceţoşarea reperelor. Dar un risc nu mai puţin grav este şi permanentizarea sentimentului de a fi mereu hăituit, ameninţat, de a sta, cu fiec
