Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Secretul longevităţii unui “faraon bugetar” (Gândul)

Publicat in rfi, joi 20 septembrie 2012 ·

Terorism economic la Oltchim, marca Dan Diaconescu (Evenimentul Zilei) - Cine se teme de Mona Pivniceru (România Liberă) - Justiţia independentă. Faţă de cine? (Jurnalul Naţional) - Teleguvernare (Adevărul)

Secretul longevităţii unui “faraon bugetar”. Decăderea Oltchim, povestită chiar de Constantin Roibu, fostul director care a câştigat 500.000 de euro doar din salarii (Gândul)

Constantin Roibu a rezistat la conducerea Oltchim timp de 21 de ani, indiferent de partidele aflate la guvernare. Mulţi s-au întrebat cum a reuşit, existând chiar acuze că fiecare partid a beneficiat de bani pentru campanii electorale, de la Oltchim. “În toate firmele în care nu s-a schimbat managementul o dată cu schimbarea guvernelor - ALRO, Dacia, Petromidia, acolo unde a existat o continuitate, firmele s-au dezvoltat, sunt în viaţă şi la ora actuală şi s-au făcut privatizări de succes", a explicat Roibu, pentru gândul. Fostul director de la Oltchim a povestit în interviul acordat cum s-a ajuns la declinul combinatului şi cum putea guvernul condus de Victor Ponta să iasă din clinciul unei privatizări "atipice". Pe de altă parte, Roibu a apreciat interesul ruşilor de la Gazprom, pentru că aceştia, prin forţa financiară pe care o au, ar reprezenta o garanţie că Oltchim va funcţiona şi după privatizare. "Ideea lui Dan Diaconescu nu este viabilă” mai spune Roibu pentru gândul.

Terorism economic la Oltchim, marca Dan Diaconescu (Evenimentul Zilei)

Aflat într-o permanentă campanie electorală, liderul PP-DD şi realizator tv s-a gândit să dea lovitura mediatică supremă: îşi leagă numele de Oltchim, combinatul pe care Executivul să pregăteşte să-l privatizeze mâine, şi de a cărui soartă depind nu mai puţin de 5.000 de oameni. Senzaţionalul Dan Diaconescu s-a erijat în ultimele zile în salvatorul combinatului, iar luni a depus o ofertă de preluare, menţionând că

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum 4 ore
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Premierul Republicii Moldova: Rusia foloseşte energia ca armă politică

News.ro acum 43 minute
Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a declarat că Rusia foloseşte energia drept „armă politică” după ce concernul rusesc Gazprom a anunţat că opreşte livrările de gaz pentru regiunea transnistreană. Premierul a mai menţionat că Republic

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 7 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Burduja, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: Achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă. Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vor acţiona în interesul românilor, nu în interesul altcuiva

News.ro acum o ora
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat sâmbătă, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: că achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă şi că Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vo

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 7 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Cezar, liderul Legiunii „Libertatea Rusiei”, prezice că Putin va cădea în 2025: ”La fel cum s-a întâmplat cu Assad”

Ziare.com acum 3 ore
Maximilian Andronnikov, cunoscut în lumea militară sub numele de „Cezar”, liderul Legiunii „Libertatea Rusiei”, este hotărât să ducă lupta până la capăt pentru a-l înlătura pe Vladimir Putin. Deși se află în prezent pe frontul din estul Ucrainei, Ce

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 5 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Olivia Hussey, cunoscută pentru rolul principal din „Romeo și Julieta”, a murit la vârsta 73 de ani

Adevarul acum 11 ore
Olivia Hussey, actrița britanico-argentiniană cunoscută pentru rolul său din adaptarea cinematografică din 1968 a piesei „Romeo și Julieta” de William Shakespeare, a murit. Ea avea 73 de ani.

Mai multe companii aeriene anulează zborurile către Rusia după prăbuşirea avionului Azerbaijan Airlines

HotNews acum 2 ore
Mai multe companii aeriene au anunțat că își suspendă zborurile către orașe din Rusia, decizii ce intervin după ce experți, dar și Washingtonul, au indicat că prăbușirea, miercuri, în Kazahstan, a unui avion de pasageri aparţinând companiei azere Az

Nicuşor Dan: Peste 8.300 de animale au fost sterilizate gratuit în 2024

News.ro acum 10 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, prezintă bilanţul Asociaţiei pentru Protecţia Animalelor (ASPA) în anul care se termină, el arătând că peste 8.300 de animale au fost sterilizate gratuit în 2024. ”Bilanţ ASPA. Peste 8.300 de animale au fost sterili

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
Constanta
acum

sâm.

2°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-2°
sâm.

-2°/5°
dum.

-0°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°