Antrenorul echipei CFR Cluj, Ioan Andone, a declarat, miercuri seară, după victoria din meciul cu Sporting Braga, scor 2-0, că sunt trei puncte mari la începutul grupei H şi a menţionat că meritul este al jucătorilor.
"Un debut bun. Jucătorii au evoluat foarte bine, au respectat tot ce le-am spus şi merită felicitări. Am studiat-o mult pe Braga şi ştiam că putem să câştigăm pe contraatac. Trei puncte mari şi un început bun. Sougou are ceva la coaste, a plecat la spital şi cred că-l pierdem pentru mult timp. Sper totuşi să nu fie ceva grev. Bastos a avut o zi de graţie după ce în campionat nu a jucat foarte bine. Avem o echipă bună şi meritul este al jucătorilor. Felgueiras şi Bastos sunt remarcaţii serii, dar întreaga echipă a jucat foarte bine", a spus Andone la Dolce Sport.
Campioana României, CFR Cluj, a debutat cu victorie în sezonul 2012/2013 al Ligii Campionilor, după ce a câştigat, cu scorul de 2-0 (2-0), meciul susţinut, miercuri seară, în deplasare, în compania formaţiei portugheze Sporting Braga, în grupa H a competiţiei. Golurile învingătorilor au fost marcate de Bastos, în minutele 19 şi 34.