Sătmăreanul Richard Osvath (28 de ani) a câştigat la începutul acesti luni medalia de bronz în proba de floretă individual la Jocurile Paralimpice de la Londra (15‑7 în finala cu francezul Damien Tokatlian). El a concurat pentru Ungaria, ţară care l-a „adoptat“ la începutul acestui an după ce federaţia de la noi, susţine el, nu i-a acordat niciun sprijin. După un accident la un banal meci de fotbal între prieteni, în 2008, Richard a ajuns să facă zece operaţii la genunchiul drept, dar niciuna nu a fost încununată de succes. A rămas cu piciorul drept blocat şi timp de patru ani nu a mai pus mâna pe floretă. Sprijinit de Ungaria, care i-a oferit serviciu şi casă la Budapesta, Richard s-a înscris în lotul naţional al paralimpicilor, iar la începutul acestei toamne a dat lovitura. Chiar dacă România nu l-a sprijinit să revină pe planşă, Richard spune că medalia de la Londra e pe jumătate tricoloră.

Cum a fost concursul de la Londra?

Extraordinar. Totul a fost foarte bine organizat. Mereu am primit o mână de ajutor când a fost nevoie. M-au impresionat şi sportivii de la celelalte ramuri sportive, chiar cei care nu au câştigat. Toţi s-au comportat extraordinar. A fost o competiţie nemaipomenită.

Ce ai simţit în momentul în care tu ai fost pe podium, iar steagul Ungariei a fost arborat sus?

În primul rând, abia atunci am realizat că am câştigat o medalie. După ce am câştigat asaltul cu francezul, am fost bucuros, dar nu am simţit emoţia aceea pe care trebuie să o aibe un medaliat la Jocurile Paralimpice. Fiorii m-au trecut când am fost aplaudat de câteva mii de oameni, la festivitatea de premiere.

Pentru cine este această medalie?

Am pornit pe acest drum din sala de scrimă „Alexandru Csipler“ din Satu Mare. Mereu când mă întreabă cineva cum e în Ungaria, eu spun că inima îmi este acasă, la Satu Mare, iar mintea îmi este