– ...de grammar nazi! îmi aruncă printre dinţi tipul, la ieşirea din sală.

Mă văzui, muică, şi nazist! Da, ştiu, nu e chiar nazist de-ăla, dar nici bine nu sună.

Venise la o contestaţie şi i-am arătat răspunsurile la întrebări.

– Da, şi? s-a mirat el.

– Nu se înţelege nimic. Trebuia să vorbeşti despre X.

– Păi, asta am vrut să spun şi eu! a început el să se enerveze.

– Oi fi vrut tu, dar nu ţi-a ieşit, am încercat eu să mă calmez.

– Şi ce, n-aţi înţeles? nu s-a mai putut el abţine.

– Ceva-ceva am înţeles eu. Dar acesta este un examen la care contează ceea ce spui, nu ceea ce ai vrea să spui. Uite ce e, dacă mergi la un doctor şi te operează de pancreas în loc de prostată, că e cam tot p-acolo şi începe tot cu „p“, s-ar putea să ai o problemă. Aşa e şi aici. Dacă eu te întreb de politici publice şi tu îmi povesteşti ce crezi tu că e politica, ai o problemă.

Nu, nu fusese vorba despre gramatică, am renunţat de mult să scad nota pentru aşa ceva. Pur şi simplu ceream să nu confunde geometria cu geologia şi pe ambele cu Geo Bogza. Şi aceasta nu la un chat pe forum, ci la un examen de anul III. So what!?

DE ACELASI AUTOR A fost sau n-a fost? - despre societatea deziluziei Risipă fericită! Izmenele bătrînului domn Ciobanul şi expertul Nu era primul şi nici singurul. După ce a ieşit, am stat deci o vreme şi m-am gîndit. Şi am continuat să mă gîndesc şi acasă la această ostilitate crescîndă faţă de limbă. „E un fel de intimitate gramaticală... E intimitatea mea gramaticală, ce te bagi în ea?“ – realizează, ascultîndu-mi peroraţiile, soţia mea. E un fel de liberalizare a limbii, de privatizare chiar – merg eu mai departe.

Limba este, prin esenţa sa, principalul bun comun după aer, este prin definiţie spaţiul public al fiinţei umane. Scrisul a fost însă totdeauna – acolo unde a existat – o distincţie şi o ie