Tevatură mare pe tema Institutului Cultural Român, curg acuzaţii din toate părţile pentru toate părţile. În acest caz, şi apărările sunt la fel, erga omnes sau cum mai spun nemţii tout azimut. Ca de obicei, adevărul este la mijloc, s-a făcut, dar s-a şi greşit, s-au produs erori, dar şi eficienţa a fost remarcabilă. Ca în orice democraţie, toată povestea nu ar trebui să stea într-un singur om, iar subordonarea faţă de o instituţie aleasă prin vot, în cazul de faţă Senatul României, ar trebui preferată dependenţei de o singură persoană, fie ea şi preşedintele ţării. Desigur, există şi alte formule de funcţionare a unei instituţii cu drepturile, obligaţiile şi mai ales scopurile ICR, sau pot fi constituite unele specifice. Fost ministru la mai multe ministere, fost rector în mai multe mandate, un tip cult şi abil precum profesorul universitar Andrei Marga de la Cluj, dar născut în Bucureşti, explicaţie posibilă pentru faptul că este printre puţinii care nu spune "cafia", a fost desemnat în contumacie preşedinte al ICR. Ca vice i-au fost ataşaţi un scriitor vulcanic, deşi dimensional are tendinţe miniaturale, Horia Gârbea, şi Vladimir Simon, eurocult susţinut de PDL, meşter în programe cu finanţări europene, din care când nu le luăm le mai dăm şi înapoi.

Dar nu toate acestea vroiam să fie aduse în discuţie, presupunem că le ştie deja toată lumea. Profesorul Marga a apărut la televizor pentru un prim semn asupra gândurilor sale despre instituţia pe care a preluat-o, iar printre subiectele abordate, poate chiar neaşteptat de interesante, a fost şi starea artei plastice în promovarea sa internaţională, fiind făcută o uşoară şi destul de superficială trecere în revistă a scandalurilor tip "căluţul roz cu svastica pe fund", principiu filosofic, ontologic şi cultural care nu a fost încă desluşit pe de-a întregul, deşi nimeni nu mai lucrează la a-i afla profunzimile şi