Directorul Exploatării Miniere de Carieră (EMC) Berbeşti- Vâlcea, Cornel Boldor, a fost schimbat din funcţia de director al unităţii. În locul său a fost numit tot un social –democrat, Gheorghe Chelcea. Despre noul director se ştie că a mai condus această exploatare cu ani în urmă, din funcţia de director general, vechimea în această funcţie fiind de peste zece ani.
Conform informaţiilor deţinute, schimbarea lui Cornel Boldor din funcţia de director al EMC Berbeşti a avut loc în urma apariţiei unor probleme de sănătate. Acesta a solicitat conducerii Diviziei Miniere să găsească o altă persoană întrucât nu mai poate continua. Despre viitorul director general al EMC Berbeşti se ştie că lucrează de mai bine de 30 de ani în sistem, fiind de loc chiar din Berbeşti. Gheorghe Chelcea a mai deţinut funcţia de director general al EMC Berbeşti, însă a fost schimbat de pedelişti în urmă cu câţiva ani. EMC Berbeşti se numără printre carierele profitabile ale Diviziei Miniere, din cadrul CE Oltenia, la unitatea minieră din Vâlcea lucrând cu peste 1.200 de salariaţi. Cărbunele exploatat de aici este livrat la CET Govora şi Craiova 2, lignitul având o putere de 1800-1900 kilocalorii/kg.
Directorul Exploatării Miniere de Carieră (EMC) Berbeşti- Vâlcea, Cornel Boldor, a fost schimbat din funcţia de director al unităţii. În locul său a fost numit tot un social –democrat, Gheorghe Chelcea. Despre noul director se ştie că a mai condus această exploatare cu ani în urmă, din funcţia de director general, vechimea în această funcţie fiind de peste zece ani.
Conform informaţiilor deţinute, schimbarea lui Cornel Boldor din funcţia de director al EMC Berbeşti a avut loc în urma apariţiei unor probleme de sănătate. Acesta a solicitat conducerii Diviziei Miniere să găsească o altă persoană întrucât nu mai poate continua. Despre viitorul director general al EMC Berbeşti se şti