Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, joi, că Parlamentul urmează să adopte, în cel mult trei săptămâni, prin procedură de urgenţă, mai multe proiecte de lege care fac parte dintr-o strategie privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV).
Potrivit lui Zgonea,toate proiectele legislative vor fi dezbătute în procedură de urgenţă, Camera Deputaţilor fiind cameră decizională în domeniul Justiţiei.
El a mai spus că proiectele vor fi depuse, luni, la Biroul Permanent al Senatului, sub semnătura grupurilor parlamentare PSD, PNL, UNPR, şi se speră că vor ajunge la Camera Deputaţilor într-o săptămână, astfel încât adoptarea lor să se facă în maximum trei săptămâni.
Joi, premierul Victor Ponta, ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, şi reprezentanţii celor două Camere s-au întâlnit la Palatul Parlamentului pentru a discuta o strategie de implementare a Mecanismului de Cooperare şi Verificare, prin adoptarea unor proiecte legislative din domeniul justiţiei.
Citeşte şi: Ponta: Intenţionăm o reformă reală a justiţiei