Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fermierii insistă pe rapiţă chiar şi după dezastrul din 2011, dar şi acum depind tot de vreme

Publicat in Ziarul Financiar, joi 20 septembrie 2012 ·

Fermierii români spun că au însă­mânţat cu 20-30% mai multe suprafeţe cu rapiţă în această toamnă, adică un total de 500.000 de hectare, deşi anul trecut seceta a redus cu mai bine de două treimi recolta. Unul din motoarele din spatele creşterii suprafeţelor acoperite în această toamnă cu rapiţă sunt preţurile mari pentru această materie primă agricolă. Recolta de rapiţă din acest an este estimată la 155.000 de tone, fiind cu 76% mai mică faţă de anul precedent.

Datele din piaţă arată că recolta mică a dus la dublarea preţurilor faţă de 2011 la nivelul de 2.500 lei/tonă. Rapiţa este o recoltă care a adus anul trecut aproximativ 300 milioane de euro în economie. Rapiţa, care acoperă 5% din totalul suprafeţelor arabile, va contribui cu puţin sub 100 milioane de euro la valoarea producţiei agricole de anul acesta, potrivit calculelor ZF.

"Anul trecut am avut cam 1.200 de hectare însămânţate cu rapiţă, dar am rămas cu aproximativ 700, pentru că restul s-a pierdut din cauza secetei. Anul acesta am pus cam 1.000 de hectare. Preţurile sunt acum mari pentru că nu a fost producţie, dar recolta din primăvara viitoare este direct dependentă de ploaie. Dacă plouă în următoarele trei sau patru săptămâni vom avea producţii bune atât la rapiţă, cât şi la orz sau la grâu", a explicat situaţia Valentin Dide, fermier care exploatează aproximativ 6.000 de hectare de teren arabil în judeţul Teleorman prin intermediul companiei Agrointer.

Pe un ton similar Nicolae Sitaru, care exploatează 2.000 de hectare de teren în judeţul Ialomiţa, spune că şi-a majorat cu aproape 40%, la 350 de hectare, suprafe­ţele însămânţate cu rapiţă, însă şi el adaugă că producţia este şi în acest an sub risc din cauza condiţiilor meteo.

"Am mărit suprafeţele, dar le-am mărit degeaba, pentru că eu cred că iar voi pierde tot. A fost o ploaie, dar nu a fost suficientă. În momentul acesta n

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Diane Keaton. Actrița americană avea 79 de ani

HotNews acum 4 ore
Actrița americană Diane Keaton, laureată cu Premiul Oscar, a murit la vârsta de 79 de ani, în California, anunță sâmbătă revista americană People. Potrivit People, care citează un purtător de cuvânt al familiei, apropiații legendarei actrițe au ceru

A murit Flavius Domide, jucător legendar al clubului UTA Arad și al fotbalului românesc. „Bătrâna Doamnă, îndurerată”

HotNews acum 6 ore
Fostul jucător de fotbal Flavius Domide a murit la vârsta de 79 de ani, a anunţat clubul UTA Arad, într-un comunicat pe pagina de Facebook. „Bătrâna Doamnă, îndurerată: s-a stins marele Flavius Domide. Tristeţea cuprinde întreg Aradul în această zi

Game changer: Trump și Zelenski au discutat despre posibila furnizare de rachete Tomahawk în Ucraina

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Președintele american Donald Trump și omologul său ucrainean Volodimir Zelenski au avut sâmbătă o convorbire telefonică de aproximativ 30 de minute, în care au discutat posibilitatea ca Ucraina să pr

Scrisoare anonimă despre un posibil atentat, descoperită în catedrala Notre-Dame din Paris. „Va fi un măcel!"

Adevarul acum 7 ore
O scrisoare anonimă a fost descoperită vineri după-amiază în curtea catedralei Notre-Dame din Paris. Mesajul a fost găsit de ţârcovnicul bisericii, lângă lumânările aprinse.

Înainte de România - Austria, Victor Pițurcă îl contrazice pe Lucescu: „Trebuie să facă asta!”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Victor Pițurcă (69 de ani), fostul selecționer al României, a prefațat partida „tricolorilor” cu Austria, în preliminariile Campionatului Mondial. Cu un succes, elevii lui Mircea Lucescu (80 de ani) păstrează șanse pentru locul 2 și posibilitatea un

Joe Biden face radioterapie pentru cancer. Care este starea fostului preşedinte american

HotNews acum 8 ore
Fostul preşedinte american Joe Biden face radioterapie pentru tratarea cancerului de prostată cu care a fost diagnosticat în luna mai a acestui an, a anunţat sâmbătă un purtător de cuvânt al fostului lider de la Casa Albă, transmite Reuters. „Ca par

Ludovic Orban despre Georgescu: „Nu s-a născut din neant”. Fostul premier vorbește despre „cea mai proastă decizie” a lui Klaus Iohannis

Mediafax acum 8 ore
Într-o emisiune specială de la Digi24, de sâmbătă, Ludovic Orban, actualul consilier prezidențial, a declarat că fostul președinte Klaus Iohannis a luat, în opinia sa, „cea mai proastă” decizie din mandatul său. De asemenea, Ludovic Orban consideră

Preşedintele Donald Trump a cerut Pentagonului să folosească toate fondurile disponibile pentru plata trupelor

Ziarul Financiar acum 3 ore
Preşedintele Donald Trump a declarat sâmbătă că a cerut Departamentului Apărării să folosească „toate fondurile disponibile” pentru a se asigura că trupele americane sunt plătite miercuri, în ciuda paraliziei bugetare a guvernului, potrivit AP. Într

Diana Șoșoacă îl bagă în CORZI pe Călin Georgescu: „Nu ți-e rușine să-ți bați joc de oamenii care te-au votat și te-au ajutat?”

Gandul acum 7 ore
Diana Șoșoacă l-a taxat dur pe Călin Georgescu, fostul candidat la Președinția României. Șoșoacă îi reproșează lui Georgescu faptul că s-a dezis de George Simion, liderul AUR. „Domnul Georgescu s-a dezis de domnul George Simion. Facem abstracție că

Circulația trenurilor între Gara de Nord și Aeroportul Otopeni, suspendată temporar

Mediafax acum 8 ore
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. informează că, în perioada 14 – 17 octombrie 2025, în intervalul orar 09:00 – 14:00, personalul de specialitate al Sucursalei Regionale CF București va executa lucrări de întreținere tehnică și revizii bia

Vremea

București
acum

11°
dum.

8°/20°
lun.

12°/19°
mar.

10°/12°
mie.

9°/14°
Iasi
acum

11°
dum.

11°/18°
lun.

8°/13°
mar.

7°/13°
mie.

6°/13°
Constanta
acum

dum.

8°/17°
lun.

12°/19°
mar.

12°/13°
mie.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

9°/15°
lun.

9°/14°
mar.

6°/13°
mie.

4°/12°
Timisoara
acum

10°
dum.

10°/19°
lun.

9°/18°
mar.

9°/16°
mie.

9°/14°