Atacantul suedez a marcat până acum 30 de goluri în 91 de meciuri disputate în Liga Campionilor
Mercenar, trădător, fără respect pentru fostele sale echipe. Sunt doar câteva dintre etichetele care i-au fost aplicate lui Zlatan Ibrahimovic (foto) de-a lungul timpului. Însă suedezul nu a fost afectat şi a continuat să joace fotbal. Şi marţi seară şi-a rezervat un loc în istoria Ligii Campionilor cu o performanţă greu de egalat de orice alt fotbalist. Prin golul reuşit din penalty în victoria lui PSG cu Dinamo Kiev (scor 4-1), Ibrahimovic a devenit primul jucător care a marcat pentru şase echipe diferite în cea mai importantă competiţie europeană, depăşindu-l pe argentinianul Hernan Crespo, care marcase „doar“ pentru cinci echipe diferite.
Aventura suedezului în Liga Campionilor a început în sezonul 2002-2003 la Ajax Amsterdam, acolo unde “Ibra” a marcat şapte goluri. Au urmat alte 23 reuşite pentru Juventus, Inter Milano, Barcelona, AC Milan şi PSG, prin care “Ibracadabra” şi-a demonstrat valoarea. Iar calitatea se plăteşte scump, vicecampioana Franţei plătindu-i anual 14 milioane de euro suedezului, care a marcat deja de şase ori în cinci meciuri pentru PSG.
CUM A MARCAT IBRAHIMOVIC ÎN LIGA CAMPIONILOR
Echipă Perioada Goluri
Ajax Amsterdam 2002-2004 7
Juventus 2004-2006 3
Inter Milano 2006-2009 6
Barcelona 2009-2010 4
AC Milan 2010-2012 9
PSG 2012 1 Acum poti viziona meciurile din Liga Campionilor LIVE, online, pe www.dolce-sport.ro!
Atacantul suedez a marcat până acum 30 de goluri în 91 de meciuri disputate în Liga Campionilor
Mercenar, trădător, fără respect pentru fostele sale echipe. Sunt doar câteva dintre etichetele care i-au fost aplicate lui Zlatan Ibrahimovic (foto) de-a lungul timpului. Însă suedezul nu a fost afectat şi a continuat să joace fotbal. Şi marţi seară şi-a rezervat un