Care sunt problemele la ordinea zilei care îi preocupă pe editorialiştii din presa scrisă? Vă propunem o scurtă trecere în revistă a comentariilor din ediţiile de astăzi...
OCTAVIAN ANDRONIC: Schema europeană de resurse umane (Amos NEWS)
"Comisari sau responsabili de departamente nu ajung neapărat cei mai buni, ci aceia care reuşesc să-şi ţeasă o plasă de relaţii eficiente, pe bază de familie politică sau conjunctură. Nici Barroso, nici Reding – ca să-i numesc doar pe cei mai apropiaţi nouă – n-au fost mari scule în ţările lor de origine. S-au căţărat, însă cu pricepere şi susţinându-se reciproc în ierarhiile comunitare. Şi tot ca să iau exemple de pe la noi: nici Dacian Cioloş n-a rupt gura târgului ca ministru al Agriculturii, după cum nici Leonard Orban n-a ajuns comisar datorită realizărilor sale la ministerul Integrării (ci datorită sabotării lui Vosganian de către Băsescu). Ambii aveau însă relaţiile necesare în interiorul sistemului. În sensul acesta nu este deloc de mirare că un politician de calibrul lui Tony Blair nu a reuşit să ocupe funcţia de preşedinte al Consiliului, fiind preferat anonimul Van Rompuy, om de-al casei."
LIVIU AVRAM: Teleguvernare (Adevărul)
"Premierul Ponta a promis la instalare că va audita toate ministerele, spre a prezenta jaful de miliarde realizat de precedentele Cabinete. După câteva săptămâni, miniştrii au început să iasă vijelioşi în conferinţe de presă şi au prezentat rapoartele de audit. Ce a rămas după ele, în afara unor generalităţi pe care le lasă în urmă orice guvernare, cum ar fi „cheltuieli nejustificate", „achiziţii neoportune" sau „management defectuos"? Chiţoiu de la Economie a acuzat achiziţia unui ceas de 1.800 de euro şi a unor cercei, Silaghi de la Transporturi a găsit şase vagoane de tren tăiate abuziv şi alte câteva zeci sechestrate sau dispărute, Marga de la Externe a găsit ambasade