Zeci de personalitati din lumea culturala a Iasului au participat, ieri dupa-amiaza, la o manifestare aparte derulata la sediul Uniunii Scriitorilor din Romania (USR). Cunoscutul om de televiziune Petru Frasila si-a lansat cartea "Viata pe tabla de sah - jurnalul unei saptamani de foc". Prefatata de Adi Cristi si de actualul director al Teatrului Luceafarul, criticul Ioan Holban, volumul scoate in relief trairile maxime pe care le-a avut autorul la mijlocul acestui an. Intreaga actiune culturala a fost moderata de Cassian Maria Spiridon.
"Jurnalul din «Viata pe tabla de sah» înseamna construirea identitatii, a Eului care se afla înca pulverizat în propria biografie, cu drumuri nesfârsite, întâlniri tensionate, emotii de tot felul, necazuri, viteza a reactiilor, pânda, agresiune. Autorul îsi pune viata sub microscop, privindu-se ca un el pentru a marca «însusirea» de obiect a personajului, încercând refacerea experientei personale. Autorul descopera un adevar cât se poate de simplu; traim fragmentar si cunoasterea noastra si a lumii nu poate fi decât imperfecta. La capatul zilelor din saptamâna de foc s-ar afla marele Adevar; ce ramâne, însa, din aceasta propozitie este conceperea omului ca proces", observa Ioan Holban, consacrat critic literar si actualul director al Teatrului Luceafarul, in legatura cu lucrarea lui Petru Frasila.
Zeci de personalitati din lumea culturala a Iasului au participat, ieri dupa-amiaza, la o manifestare aparte derulata la sediul Uniunii Scriitorilor din Romania (USR). Cunoscutul om de televiziune Petru Frasila si-a lansat cartea "Viata pe tabla de sah - jurnalul unei saptamani de foc". Prefatata de Adi Cristi si de actualul director al Teatrului Luceafarul, criticul Ioan Holban, volumul scoate in relief trairile maxime pe care le-a avut autorul la mijlocul acestui an. Intreaga actiune culturala a fost mod