Absolvenţii instituţiilor rezidenţiale sunt abandonaţi de două ori în viaţa lor: mai întâi de părinţi, apoi de stat. Nefiind pregătiţi pentru viaţă, rămân pe drumuri sau cad pradă escrocilor.
Pentru copiii crescuţi în internate, la 18 ani începe calvarul. Nu primesc indemnizaţii fiindcă sunt majori şi, la fel ca şi ceilalţi cetăţeni, trebuie să se descurce singuri. Au dreptul la locuri de cazare în cămine, li se oferă burse şi alt ajutor din partea statului doar dacă sunt invalizi sau se înscriu la facultate.
Cei mai disperaţi îşi iau inima în dinţi şi se roagă de şefii instituţiilor pe care le-au absolvit să-i mai găzduiască o vreme până îşi găsesc ceva de lucru. Rămân în orfelinate, cu titlu de excepţie, doar cei care sunt în situaţii extrem de dificile. Aceşti tineri sunt discriminaţi atât de autorităţi, care nu le asigură ceea ce li se cuvine prin lege, cât şi de societatea care nu-i poate accepta din simplul motiv că nu au deprinderi de a trăi şi de a lua decizii pe cont propriu.
REVIN CU PRUNCII LA ORFELINAT
Maria B. (17 ani) a absolvit în această vară un gimnaziu-internat din Capitală. A venit plângând la directorul şcolii şi l-a implorat să o primească înapoi. Cine nu s-ar îndura şi ar arunca în stradă o femeie gravidă? „E un om bun şi mi-a permis să locuiesc o vreme aici. Mai departe nu ştiu ce va fi", ne-a mărturisit adolescenta.
Au fost lăsaţi să mai stea în internat şi Irina G. cu Daniel M., ambii de 19 ani, care au deja un bebeluş, deşi nu sunt căsătoriţi. El a încercat să lucreze ca zugrav, dar, când a aflat că nu are experienţă, angajatorul a refuzat să-l plătească. Din fericire, tinerii se descurcă, deocamdată, deoarece nu plătesc pentru chirie şi alimentaţie. Cel mai norocos este, totuşi, copilul lor care poate să crească alături de părinţi.
DREPTUL LA UN TRAI DECENT
Avocatul copilului Tamara Plămădeală s
