În Franţa, publicaţia satirică Charlie Hebdo, care a publicat miercuri mai multe caricaturi ale profetului Mahomed, scoate joi un nou tiraj, în ciuda polemicilor suscitate şi a criticilor formulate din multiple direcţii. Miercuri s-a vândut într-un timp record un tiraj de 75 de mii de exemplare.
Nu este prima dată când publicaţia săptămânală franceză provoacă scandal şi în acealşi timp furia lumii musulmane. În 2006, reluând câteva caricaturi ale profetului Mahomed publicate în Danemarca, Charlie Hebdo a tipărit tot aşa, două tiraje, iar publicaţia s-a vândut într-un număr record de 400 de mii de exemplare. De notat că miercuri, o parte din tiraj a dispărut în primele minute ale dimineţii şi s-ar părea că teancuri întregi din publicaţie au fost de fapt cumpărate de indivizi care le-au distrus imediat.
Între timp, cotidianul Vaticanului a condamnat indirect "iniţiativa discutabilă" a săptămânalului satiric francez, considerând că "toarnă gaz peste foc", într-un moment când capitalele occidentale doresc calmarea tensiunilor din lumea musulmană.
În Franţa, reprezentanţii principalelor culte au criticat iniţiativa publicaţiei satirice şi s-au declarat solidari în "lupta împotriva blasfemiilor". Directorul săptămânalului Charlie Hebdo explică însă că de fapt publicaţia sa îi respectă pe credincioşi şi că numai integriştii sunt în vizorul ei critic. "În Franţa", mai precizează directorul publicaţiei, "unde domneşte legea franceză şi nu cea coranică, putem face caricatura oricui, a lui Mahomed sau a lui Marx".
Trebuie spus că în Franţa, unde separarea bisericii de stat este consfinţită printr-o lege datând din 1905, tradiţia satirică având ca ţintă clericalismul este foarte puternică. "În Franţa", spune de exemplu istoricul Patrick Eveno citat de Agenţia France Presse, "putem blasfemia toate religiile. În contextul actual Charlie Hebdo este pro