Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anca Badiu, fosta cântăreaţă de la Class, chinuită de o depresie majoră! A trăit "baricadată" în casă, în întuneric, iar acum se tratează cu antidepresive, după ce a ajuns de urgenţă la doctor!

Publicat in Cancan, joi 20 septembrie 2012 ·

Anca Badiu a povestit pentru CANCAN.ro coşmarul clipele de groază pe care le-a trăit Cântăreaţa a luat în greutate din cauza unui tratament cu cortizon pe care îl făcea, ceea ce a contribuit la accentuarea depresieiCântăreaţa ne-a povestit, tulburată de amintirile dureroase, că depresia a pus stăpânire pe ea încet-încet şi, pe nesimţite, s-a trezit într-un coşmar. „Oricine are zile mai proaste, şi tocmai de aceea am sperat că voi scăpa de depresie, însă m-am înşelat amarnic. Am simţit la un moment-dat că starea mea de sănătate se agravează, însă nici atunci nu am făcut nimic. Mă concentram pe carieră, stăteam în studio, lucram foarte mult pentru că voiam să iasă totul bine. Sunt o perfecţionistă din fire", a spus Anca Badiu.

La un moment-dat şi-a dat seama că respira tot mai greu, iar noaptea se trezea tot mai des cu senzaţia că se sufocă. Au urmat nopţi întregi în care n-a putut închide un ochi, chinuită de o teamă continuă şi inexplicabilă că ar putea muri sau chiar că şi-ar putea face singură rău. „Nu am dormit timp de zece zile, îmi era frică să nu mă asfixiez, nu puteam să respir. Mă temeam să nu mi se întâmple ceva, să-mi fac singură rău. Am făcut un control la plămâni, doctorul mi-a spus că nu am nimic. Însă, în momentul în care s-a uitat în ochii mei, mi-a spus că am atacuri de panică şi mi-a recomandat să merg la un psihiatru", a mărturisit cântăreaţa.

La scurt timp, a ajuns la urgenţă, pentru că starea ei se agravase, iar atacurile de panică erau din ce în ce mai dese. „Doctorii au vrut să mă interneze, mi-au spus că nu mă pot lăsa să plec în starea în care sunt. Au zis să nu mă joc, pentru că situaţia este gravă. Am refuzat, iar a doua zi am mers la un alt doctor. Să îi dea Dumnezeu sănătate, este un om excepţional care a reuşit să mă pună pe picioare. Mi-au fost prescrise antidepresive, aceste pastile le iau şi în prezent, ia

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 9 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 3 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 3 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 2 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 8 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Ministrul Mediului: Vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor

HotNews acum 6 ore
Vom modifica legislaţia şi vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor, a declarat miercuri ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, care a convocat, la sediul instituţiei, o şedinţă pentru evaluar

Actrița Ioana Bulcă a murit la vârsta de 89 de ani. Rolurile memorabile din filmele românești și de pe scena Teatrului Național București

HotNews acum 12 ore
Actrița de teatru și film Ioana Bulcă a încetat din viață miercuri la vârsta de 89 de ani, a anunțat Teatrul Național ”I.L.Caragiale” din București pe pagina de Facebook a instituției. Ioana Bulcă a făcut parte, timp de peste 40 de ani, din trupa Te

Emisiunile zilei joi, 10 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 8 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Alertă sanitară în România! Suspiciune de antrax raportată de Institutul Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș

Ziua Constanta acum 7 ore
Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acest moment, raportată astăzi de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș din București. Cele două persoane au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie proven

Vremea

București
acum

15°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

19°/32°
vin.

14°/24°
sâm.

15°/31°
dum.

17°/35°
Constanta
acum

17°
joi

16°/29°
vin.

17°/24°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

14°/24°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

15°/28°
Timisoara
acum

15°
joi

14°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/30°
dum.

18°/35°