Pe la începutul lui septembrie, Victor Ponta zicea că îl respectă pe Manuel Barroso şi că acesta a avut o atitudine echilibrată în criza din România, dar că Viviane Reding, comisara pentru justiţie, nu a avut o atitudine echilibrată pentru că e în campanie electorală: îi vrea scaunul lui Barroso. Reding a replicat că nici vorbă, că, dacă ar fi după ea, Barroso ar mai trebui să aibă un mandat.

Bon, pînă aici nimic neobişnuit. Poate doar încă o dovadă de lipsă de perspicacitate la premierul român: dacă eşti convins că Barroso e în proces de pensionare şi că Reding i-ar putea urma, de ce să încerci să-l periezi pe viitorul fost şi să-l enervezi pe posibilul succesor, care e logica?

DE ACELASI AUTOR Ponta veneţianul, Antonescu cruciatul, Băsescu constituţionalistul Dicţionar de intervenţii UE în treburile interne Dragă Parlamentule, ajută-mă să te respect Moscova nu mai are răbdare cu noi. Dar cui îi pasă? Barroso se retrage (ar fi fără precedent un al treilea mandat), postul va fi liber. Reding este vehiculată ca o posibilitate. Din partea popularilor a mai apărut tot ca posibilitate şi premierul polonez Donald Tusk. Din partea socialiştilor este vehiculat actualul preşedinte al Parlamentului European, germanul Martin Schulz. În Parlament se fac speculaţii intense şi se poartă negocieri feroce. Staţi puţin, luaţi o pauză! Parlamentul? Cum adică? Ce-are a face Parlamentul cu alegerea preşedintelui Comisiei?

În acelaşi articol de pe EurActiv.ro din 4 septembrie, în care îi răspundea lui Ponta, spre final, Reding mai zicea ceva. Citat exact: „Reding a declarat pentru EurActiv că ea crede că preşedintele Comisiei ar trebui să fie ales direct de către Parlamentul European, care reprezintă toţi cetăţenii UE“. Pam-pam!

Deci, cum a ajuns Parlamentul să (vrea să) îl aleagă el pe preşedintele Comisiei? Păi, nu mai ţinem minte cum a fost ales Barroso?