Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dan Diaconescu: DUBLĂM oferta pentru Oltchim, ne-am asociat cu un investitor strategic

Publicat in Romania Libera, joi 20 septembrie 2012 ·

Preşedintele PP-DD, Dan Diaconescu, a anunţat, joi, înainte de deschiderea ofertelor pentru privatizarea Oltchim, că a dublat oferta cu care participă la licitaţie şi că s-a asociat cu un investitor strategic străin, scrie Agerpres.

"Azi avem o surpriză plăcută, dublăm oferta noastră de acum câteva zile şi am făcut o nouă descoperire în Oltchim, drept pentru care vom mai face o schimbare în oferta noastră. Va fi o schimbare majoră, vor fi două surprize", a afirmat Dan Diaconescu la Ministerul Economiei.

De asemenea, acesta a adăugat că nu poate divulga numele investitorului cu care s-a asociat.

"Am un nou şah şi mat pentru domnul Ponta. Zicea ca între Dan Diaconescu şi Gazprom ar alege, şarmant, Gazprom. Îi voi face o surpriza deosebită: am un memorandum pe care îl voi prezenta, după deschiderea ofertelor. Cei cu care am semnat memorandumul m-au rugat să i-l prezint. Nu putem vorbi despre investitor, este investitor strategic, din străinătate", a adăugat Diaconescu.

Acesta l-a acuzat pe premierul Victor Ponta că a consultat ofertele înaintea deschiderii acestora, cu ajutorul şefului OPSPI, Remus Vulpescu.

Citeşte şi:

Dan Diaconescu vrea Oltchim: Acţiunile vor fi distribuite fiecărui doritor din România

Ponta: La Oltchim am primit o ofertă exotică, iar cei de la Chimcomplex sunt prea mici

"Am o întrebare pentru prim-ministrul Victor Ponta, îi adresez un sincer 'La mulţi ani', astăzi este ziua dumnealui. Nu înţeleg de ce consideră oferta noastră exotică. Înseamnă că Vulpescu i-a divulgat-o. Prespun că Vulpescu a deschis plicul, astfel nu văd cum putea să caracterizeze o ofertă depusă", a spus Dan Diaconescu.

Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în industrie aşteaptă până joi la prânz oferte în vederea privatizării combinatului din Râmnicu Vâlcea.

Documentele de participare la licitaţie pot f

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 7 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 7 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 4 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 11 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 6 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 3 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

FOTO Carla, tânăra din Botoșani care a renunțat la o carieră în bioinginerie medicală pentru a salva vieți. Povestea curajoasă a tinerei de 23 de ani

Botosani News acum o ora
Alexandra – Carla este o tânără ambițioasă din Botoșani, care și-a dorit mereu să fie în prima linie pentru a salva vieți. După ce a absolvit Facultatea de Bioinginerie Medicală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Iași, viitorul ei

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 3 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°