Prefectul Radu Teodorescu a vorbit ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, despre un proiect inedit, îndrăzneţ, dar în acelaşi timp mai mult decât benefic pentru cetăţenii judeţului nostru, care sunt plimbaţi mereu de la o instituţie la alta pentru diverse avize, cereri, documente, pierzând timp, nervi, dar şi bani. Toate acestea vor dispărea odată cu înfiinţarea unor instituţii, denumite Palatul Educaţiei şi Palatul Agriculturii, care vor avea sub acelaşi acoperiş toate instituţiile subordonate ministerelor de resort. Ideea s-ar putea concretiza chiar anul acesta, după cum anunţă chiar reprezentantul Guvernului în teritoriu.
Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj nu va mai funcţiona în locaţia în care este acum. Angajaţii se vor muta sub acoperişul Palatului Educaţiei, o mega-instituţie care va reuni toate instituţiile subordonate ministerului de resort. Acelaşi lucru se va întâmpla şi în ceea ce priveşte angajaţii APIA şi toţi cei din instituţiile deconcentrate din subordinea Ministerului Agriculturii, care vor funcţiona în Palatul Agriculturii. Ideea vine în sprijinul cetăţenilor, care nu vor mai nevoiţi să se plimbe prin tot oraşul, de la o instituţie la alte pentru diverse cereri, avize, documente de orice natură. „În perioada imediat următoare o să avem la nivelul judeţului Gorj două Palate: Palatul Educaţiei, în care intră Inspectoratul Şcolar cu toate celelalte instituţii educative, Casa Corpului Didactic, care o să se mute la Liceul 5, în clădirea reabilitată. Mi se pare ca profesorii, care sunt emblema sistemului educaţional să lucreze într-o instituţie elegantă, foarte bine pusă la punct. O să am o discuţie cu şi cu domnul primar, să ne susţină în amenajarea acelui spaţiu, şi la Inspectoratul Şcolar am făcut o propunere domnului Daniel Constantin, acolo aş dori să facem Palatul Agriculturii, instituţiile deconcentrate subordonate Ministerului Agric