Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adio pomană electorală pentru chiriaşii Primăriei care datorează instituţiei peste un milion de euro

Publicat in Adevarul, joi 20 septembrie 2012 ·

Actualul primar n-are de gând să manifeste aceeaşi indiferenţă ca şi predecesorul său faţă de cei care cred ca pot locui şi beneficia de utilităţi gratis şi a demarat acţiuni în instanţă pentru recuperarea datoriilor. Urmează sute de evacuări ale rău-platnicilor.

Conform tradiţiei, pentru voturile chiriaşilor Primăriei, cei rău-platnici, de ani de zile se plătea un preţ mult prea scump, echivalent cu totalul chiriilor neachitate, total care în prezent se ridică la 4,7 milioane de lei.

Primarul Marius Stan nu este de acord cu tolerarea acestei situaţii motiv pentru care a cerut o analiză a acestor datorii şi aplicarea măsurilor legale.

„Primăria are încheiate 3.761 de contracte de închiriere pentru locuinţe din fondul locativ al municipalităţii. Dintre beneficiarii acestor contracte 1.753 sunt chiraşi cu datorii, unele de-a dreptul impresionante. Din acest motiv, Primăria a demarat măsurile necesare pentru recuperarea datoriilor astfel că, până în prezent, au ajuns la instanţele de judecată 676 de dosare de închiriere în vederea rezilierii acestora şi evacuării rău-platnicilor", a precizat Mihai Costache, purtătorul de cuvânt al Primăriei.

Dintre chiriaşii municipalităţii, 2.509 locuiesc în apartamente, la bloc. 484 au datorii de peste 1.000 lei, iar 642 au datorii sub 1.000 lei. Chiriaşii de la bloc datorează în total peste 1,9 milioane lei, în condiţiile în care cea mai scăzută chirie este de 20 lei, iar cea mai mare de 100 lei în locuinţele ANL cu trei camere.

Cu cea mai mare datorie, de 27.806 lei, la chirie şi 78.415 lei, la întreţinere, se poate lăuda o familie care locuieşte într-un bloc de pe strada Saturn. Urmează să fie evacuată şi executată silit în baza unor hotărâri judecătoreşti.

„În acest moment sunt 228 de dosare promovate în instanţă pentru rezilierea acestor contracte de închiriere şi încă 99 în curs de promovare în

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 5 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 3 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 2 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 7 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Vizita lui Nicușor Dan în SUA. Diaconescu: „Există o invitație oficială din partea lui Trump”

HotNews acum 4 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe securitate națională și șef al Cancelariei președintelui, a afirmat, la Digi24, că Donald Trump a transmis o invitație oficială pentru Nicușor Dan să facă o vizită în Statele Unite. Deocamdată, data viz

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 6 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 5 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 3 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Vremea

București
acum

22°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

20°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

22°
lun.

19°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/38°