În scandalul de prostituţie de dinaintea summitului Americilor, ce a avut loc în luna aprilie în oraşul columbian Cartagena, au mai fost implicaţi şi doi angajaţi ai Casei Albe, pe lângă cei 24 de americani, soldaţi şi agenţi ai Secret Service despre care se ştia deja, a dezvăluit miercuri postul de televiziune Fox News. Sursa: REUTERS
Persoanele investigate în acest caz au fost trimise să asigure protecţia preşedintelui Barack Obama la summitul Americilor de la Cartagena, dar în timpul şederii lor acolo au adus prostituate locale în camerele de la hotel.
Potrivit informaţiei difuzate de Fox News, care citează un funcţionar de rang înalt din Secret Service, cei doi funcţionari ai Casei Albe au fost cazaţi la hotelul Hilton, acelaşi unde a stat şi preşedintele Obama, şi au adus acolo prostituate locale. De asemenea, ar mai implicat şi încă un angajat al Secret Service.
În urma investigaţiei autorităţilor americane, nouă dintre militarii vizaţi au primit sancţiuni administrative şi alţi nouă angajaţi ai Secret Service au fost nevoiţi să părăsească această structură de securitate.
De asemenea, serviciile secrete americane au anunţat instituirea unor noi reguli de conduită pentru agenţii trimişi în misiune, interzicându-le acestora să consume băuturi alcoolice în exces sau să primească străini în camerele lor de la hotel.