Gherghina Dolănescu a dezvăluit singura ei dorinţă cu ocazia împlinirii acestei vârste venerabile este să organizeze la Perşinari un festival care să poarte numele regretatului său fiu, Ion Dolănescu.
"Am avut o viaţă grea... Am crescut cu mamă vitregă de când aveam şase ani, dar am avut noroc, pentru că era o femeie extraordinară. Am fost căsătorită de două ori. Primul meu soţ a fost învăţător. Statul ne-a dat teren de casă undeva la marginea satului, dar eu am vrut să fim aproape de şcoală şi am vândut salba cu şase galbeni primită ca dar de nuntă de la părinţii mei şi am cumpărat pământul pe care am acum casa. El a murit după şapte ani de căsnicie. M-am recăsătorit cu Vasile Dolănescu, tatăl lui Ion. Şi el a plecat în armată, apoi a început al Doilea Război Mondial şi a fost luat pe front. După ce s-a terminat războiul şi s-a întors acasă n-a mai trăit mult... De aceea am stat mai mult singură şi mi-am crescut copiii. Am fost timp de 40 de ani croitoreasă în sat şi m-am ocupat de costumele lui Ion, pe care le am la Perşinari. Ultimii 10 ani din viaţă au fost cei mai grei... Cea mai mare dorinţă a mea la 100 de ani e să se organizeze un Festival «Ion Dolănescu» la Perşinari", a mărturisit Gherghina Dolănescu, pentru Ring.
"La Perşinari mi-am crescut copiii şi pe Ionuţ (nepotul, fiul cel mare al lui Ion Dolănescu cu Maria Ciobanu - n.r.). Dacă nu era Ionuţ, muream demult. Am stat 30 de ani alături de Ion Dolănescu pe Caimatei şi l-am ajutat să aibă grijă de Ionuţ şi de gospodărie. Îmi amintesc că pe vremea aceea îl sunau pe Ion la telefon tot felul de oameni importanţi şi eu, fiind acasă, le răspundeam. Apoi, când se întâlneau cu Ion, aceste persoane îi povesteau cum au vorbit cu secretara lui, iar el le spunea că nu are nicio secretară, că e mama lui. Când a murit Ion, am suferit cel mai tare, cum n-am suferit nici când mi-au pierit părinţii şi soţi
