Un director din ministerul Transporturilor care beneficiază de prevederile Legii nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare are un salariu de 4.200 de lei.
Dacă solicitarea Ministerului Afacerilor Europene va fi aprobată de Comisia Europeană, acest director va avea salariul de 3.000 de euro pe lună.
La Ministerul Mediului, un director care se ocupă de fonduri structurale are un salariu de 6.000 de lei. De la 1 ianuarie ar putea avea 18.000 de lei, adică 4.000 de euro. De asemenea, un director de la fondurile de coeziune ar putea avea aproape 19.000 de lei dacă solicitarea Ministerului Afacerilor Europene va fi îndeplinită.
Ministerul Afacerilor Europene a transmis Comisiei Europene o scrisoare în care solicită, de la 1 ianuarie 2013, creşterea cu până la de trei ori a salariilor tuturor funcţionarilor din ministere, care gestionează absorbţia fondurilor europene, a afirmat, miercuri, ministrul Leonard Orban.
"Este anormal ca salariile între diferitele ministere, între diferiţi funcţionari să fie atât de diferite pentru muncă egală. Nu e normal ca diferenţa să meargă de la 1 la 3 chiar. Şi tocmai de aceea facem demersuri - am transmis o scrisoare către Comisia Europeană, solicitând să intrăm pe un sistem absolut normal în care la muncă egală plata să fie egală şi ca începând cu 1 ianuarie 2013 să avem o salarizare corespunzătoare pentru toţi cei care lucrează în sistemul de gestionare a fondurilor europene", a mai spus Orban.
Astfel, salariile funcţionarilor de profil din unele ministere ar urma să se tripleze, pentru a ajunge la nivelul cel mai ridicat, care se regăseşte în MDRT.
Orban nu a precizat care sunt ministerele care ar putea beneficia de asemenea creșteri ale salariilor pentru funcționarii care gestionează absorbșția fondurilor europene.