Inflaţia de cuvinte-semnal într-o presă care nu se teme de ridicol, pentru că trebuie să atragă cu orice preţ privirea cititorului sau a telespectatorului, produce enervări inutile. Observatorul detaşat poate însă urmări diversele tendinţe şi mode, perioadele în care un clişeu apare, domină mass-media şi apoi intră în declin, concurat puternic de altele asemenea lui. Aşa par să se petreacă lucrurile cu termenul senzaţional, pe care îl înlocuiesc tot mai des, în pagini de tabloid, pe site-uri sau pe ecranele televizoarelor, adjectivul şocant şi – parcă tot mai des – incendiar. Adjectivul incendiar însoţeşte denumirea evenimentului sau a mesajului – „concert incendiar la Mamaia! Artistul a înnebunit româncele“ (Click!, 17.09.2012); „Un nou document INCENDIAR. Dovadă că Diaspora este exclusă de pe listele permanente“ (antena3.ro, 15.08. 2012) –, dar cuvîntul se foloseşte deja şi adverbial, ca semnal pentru un titlu aflat în disperată căutare de audienţă: „INCENDIAR! Jackeline Arroyo fentează soarele cu dinţi!“ (realitatea.net, 3.09. 2012).
Recursul la cuvîntul cu sens hiperbolic e la fel simplist ca abuzul de majuscule şi ca introducerea informaţiilor reduse la minimum, subordonate cu totul imaginii, prin interjecţii de apel: „Uite cum a fost a DOUA ROCHIE de MIREASĂ a DELIEI!“ (Libertatea, 17.09. 2012); „Sharon Stone, în stare naturală. Uite cum arată diva fără machiaj“ (rtv.net, 17.09.2012); „Ia uite unde au făcut nunta!“ (click.ro, 29.08.2012); „Ia uite-l şi pe Ponta cum se uită la meci cu omologii lui!“ (Kamikaze, 15.08.2012 – exemplu parodic).
Adjectivul şi substantivul incendiar – cu sensuri mai ales din franceză (incendiaire), cu formă modelată după latină (incendiarius) – apărea în dicţionarul lui Laurian şi Massim (1876) cu definiţia „care incendie, aprinde, dă foc; care causă incendiu; subst. incendiariu, autoriu voluntariu de un incendiu sau
