Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Seceta a afectat si productia de fructe din acest an

Publicat in Cuvantul Liber, joi 20 septembrie 2012 ·

- Social - nr. 183 / 20 Septembrie, 2012 Interlocutor: ing. VASILE HANGAN - directorul S.C. Heliantus SRL Reghin – Domnule inginer, sunteti printre putinii specialisti agricoli care s-au implicat direct in salvarea patrimoniului national horticol, in sensul de-a nu ajunge plantatiile pomicole pe mana strainilor sau sa fie distruse, abandonate, de cei care si-au revendicat terenurile agricole in baza legilor fondului funciar. Administrati cea mai renumita ferma pomicola din "Tara marului”, dovada cerintele de fructe la export, tot mai mari de la an la an, in ce masura seceta a afectat productia de fructe din acest an? – Lipsa precipitatiilor din vara si toamna acestui an ne-a dat peste cap toate planurile optimiste din primavara. Comparativ cu anul trecut, productia de fructe este la jumatate, vom realiza circa 15 tone de mere la hectar. Nici la capitolul calitate nu ne putem lauda, merele sunt mici, destinate in mare parte industriei, doar cele cu un diametru de peste 65 mm vor fi destinate consumului uman. – La export, cu ce fel de fructe veti iesi in acest an? – Am livrat doar prune, in Germania si Olanda, marfa foarte apreciata de partenerii straini, iar la mere deocamdata avem cereri pentru intern, la un pret modest de 1,20-1,40 lei/kg, plus TVA. – In urma cu cativa ani, ati infiintat o livada cu mar, in sistem superintensiv, cu soiuri de mar rezistente la boli, acolo, pe 20 de hectare ati introdus, printre primii din judet, un sistem de irigatii prin picurare. Sunteti multumit de acest sistem? – Foarte multumit, productia de pe suprafata de 20 de hectare irigata prin picurare este una normala calitativ si cantitativ, doar ca sursa de apa a secat in luna septembrie, iar legea nu ne permite sa foram puturi la 140-150 de metri adancime. Daca Guvernul Romaniei vrea cu adevarat sa se implice in sprijinul agricultorilor, pentru combaterea secetei, trebuie sa sc

Articolul in Cuvantul Liber >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Statele Unite se declară pregătite să semneze acordul privind mineralele rare cu Ucraina. Ce prevede înțelegerea

HotNews acum o ora
Statele Unite sunt pregătite să semneze acordul privind mineralele cu Ucraina dacă și Kievul este pregătit, a declarat miercuri secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, după o reuniune a administrației Donald Trump, relatează AFP. „Suntem pregătiți să

Putin susţine că foşti militari francezi luptă alături de trupele ruse în Ucraina, într-o unitate numită „Normandia-Niemen”

HotNews acum 2 ore
Liderul rus Vladimir Putin a afirmat miercuri, în timpul unui forum la Moscova, că în Occident există oameni care împărtăşesc valorile ruseşti şi că o serie de cetăţeni francezi iau parte la operaţiuni militare din Ucraina alături de forţele ruseşti

Ana Birchall, numită în funcția de consilier prezidențial

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a semnat miercuri, 30 aprilie 2025, decretul pentru numirea Anei Birchall în funcția de consilier prezidențial, începând cu data de 1 mai 2025. Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale

Planul Roșu de Intervenție activat după un incendiu la Spitalul CF Pașcani (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 9 ore
Un incendiu a izbucnit astăzi într-o încăpere aflată în mansarda Spitalului General CF Pașcani, județul Iași! Potrivit IGSU, la ora 14:11, pompierii de la ISU Iași au fost alertați prin apel la 112 despre un incendiu izbucnit la mansarda Spitalului

Fostul episcop al Huşilor, Corneliu Onilă condamnat definitiv la 8 ani de închisoare pentru viol

Ziua Constanta acum 9 ore
sursă foto: wikipedia Fostul episcop al Huşilor, Corneliu Bârlădeanu, pe numele de mirean Cornel Onilă, trimis în judecată pentru viol şi alte agresiuni sexuale, a fost condamnat, miercuri, la opt ani de închisoare cu executare, potrivit unei decizi

PSD îl acuză pe Ponta că a furat bazele de date cu numere de telefon ale primarilor social-democrați: „Le trimite mesaje mincinoase”

Adevarul acum 8 ore
PSD l-a acuzat miercuri pe Victor Ponta că a furat bazele de date ale partidului și că încearcă să se cațere pe munca foștilor colegi, ca reacție la postarea fostul ministru al Justiției Alina Gorghiu, care a publicat online o captură de ecran cu o

Marius Tucă Show începe joi, 1 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Se deschide prima secție de votare în străinătate la alegerile prezindențiale

Gandul acum 4 ore
AEP – Autoritatea Electorală Permanentă anunță că joi, 1 mai, o să înceapă votarea în străinătate pentru alegerile prezidențiale din România. Astfel, prima secție de vot se va deschide în în Auckland, Noua Zeelandă, joi, la ora 22:00, ora României.

46 de persoane din Brașor au calitatea de suspect pentru furt şi tăinuire, în dauna Regiei Autonome de Transport / Angajaţi ai companiei, suspectaţi că furau motorină şi o vindeau

G4Media acum 7 ore
Un număr de 46 de persoane sunt puse sub acuzare şi au calitatea de suspect într-un doar care vizează infracţiuni de furt calificat şi tăinuire, păgubită în acest dosar fiind Regia Autonomă de Transport Public Braşov (RATBv). Procurorii care instrum

Finalizarea lucrărilor la hidrocentrale, declarată proiect de siguranță națională de către CSAT

Mediafax acum 8 ore
„Încă de dinainte de 1989 avem în lucru mai multe hidrocentrale care sunt realizate în proporții de la 60% până la 90% și care nu sunt finalizate nici în prezent din cauza unor aspecte birocratice, unor procese care sunt pe rol, unor lipse de avize

Vremea

București
acum

13°
joi

12°/24°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/25°
dum.

15°/27°
Iasi
acum

17°
joi

11°/23°
vin.

8°/21°
sâm.

10°/26°
dum.

14°/28°
Constanta
acum

joi

7°/20°
vin.

11°/14°
sâm.

10°/17°
dum.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

9°/22°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/23°
dum.

13°/24°
Timisoara
acum

10°
joi

9°/24°
vin.

11°/24°
sâm.

13°/25°
dum.

15°/24°