Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anchetă a Mitropoliei în cazul unui preot acuzat că ar face avansuri enoriaşelor. "Te rog frumos să nu spui la nimeni, că dacă spui, să ştii că te blestem"

Publicat in Gandul, joi 20 septembrie 2012 ·

O comisie de la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a declanşat o anchetă la o biserică din judeţul Iaşi, al cărei preot este acuzat că face avansuri enoriaşelor, iar, joi, mai mulţi reprezentanţi ai Mitropoliei au mers în satul unde se află lăcaşul de cult pentru a discuta cu oamenii.

Mai mulţi reprezentanţi ai Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei au mers, joi, la biserica din satul ieşean Bohotin, pentru a analiza cazul preotului din localitate, Ştefan Bercaru, acuzat că a făcut avansuri mai multor enoriaşe.

"A încercat să mă sărute şi m-a muşcat de buză. L-am împins şi l-am întrebat «Părinte, ce faceţi?». El mi-a spus: «Te rog frumos să nu spui la nimeni, că dacă spui, să ştii că te blestem»", a povestit una dintre femeile din sat.

Cu puţin timp înainte de sosirea comisiei de la Mitropolie, în curtea bisericii s-au adunat zeci de localnici, o parte dintre aceştia susţinându-l pe preotul Ştefan Bercaru.

În zonă au fost mobilizaţi mai mulţi poliţişti, pentru a împiedica producerea unor conflicte între cele două tabere.

"Este o nedreptate şi am venit aici să-l susţin. Acest om slujeşte aici din anul 1989. A ridicat biserica şi a făcut bine la multă lume", a spus Mihai C., unul dintre cei prezenţi în curtea bisericii.

Bărbatul consideră că este vorba despre o răzbunare a primarului localităţii Răducăneni, Mihai Irimia, întrucât preotul a refuzat să-l susţină în campania electorală.

Reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei au discutat atât cu preotul Ştefan Bercaru, cât şi cu mai mulţi enoriaşi care solicită ca acesta să nu mai slujească în biserică.

La final, membrii comisiei din cadrul Mitropoliei au precizat că ancheta va continua, iar concluziile vor fi formulate în următoarele zile.

La rândul său, primarul localităţii Răducăneni, Mihai Irimia, a afirmat că nu are niciun amestec în acest scandal.

"

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România nu va participa la reuniunea convocată de Macron la Paris, a anunțat Cristian Diaconescu. Cum motivează absența țării noastre de la discuțiile despre „securitatea europeană”

HotNews acum o ora
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, a declarat, dumincă seară, că România nu va lua parte la reuniunea pe care a convocat-o președintele francez Emmanuel Macron, luni, la Paris, pentru discuții despre s

SuperLiga: FCSB a urcat pe primul loc, după victoria cu Gloria Buzău

HotNews acum o ora
FCSB s-a impus pe terenul echipei Gloria Buzău, scor 2-0, într-o partidă disputată în etapa cu numărul 27 din SuperLiga. Din cauza ninsorii abundente, startul partidei din Crâng a fost amânat, însă meciul a început cu 15 minute mai târziu decât era

STB: Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai, pentru a preveni alunecările pe șine, din cauza vremii

G4Media acum 3 ore
Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe calea de rulare a tramvaielor pentru a preveni dificultăţile la frânare cauzate de alunecare pe şinele de tramvai, pe fondul avertizărilor meteorologice din Capitală, a anunţat, duminică seara, Societat

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum 2 ore
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 4 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

Serie A: Parma a cedat din nou, 0-1 cu AS Roma. Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35

News.ro acum o ora
Echipa italiană AS Roma a învins duminic, în deplasare, scor 1-0, gruparea Parma, în etapa a 25-a din Serie A. Românul Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35. La Parma, oaspeţii au primit penalti în minutul 29, dar după verificarea VAR, lovitura d

NBC News: Cum impulsionează Elon Musk politica de extremă-dreapta din întreaga lume / Influenţa globală a miliardarului / Pe listă se află şi România

News.ro acum o ora
Miliardarul Elon Musk a încurajat mişcările politice, politicile şi administraţiile de dreapta în cel puţin 18 ţări, în cadrul unei campanii globale de reducere a imigraţiei şi de limitare a reglementării afacerilor, potrivit unei analize a activită

UE pregătește restricții la importuri pentru a-și proteja fermierii. Produse din SUA, primele vizate

Ziare.com acum 4 ore
Bruxelles-ul vrea reguli mai stricte pentru produsele agricole importate Uniunea Europeană ia în considerare impunerea unor restricții mai dure la importurile de produse alimentare care nu respectă standardele europene, o decizie ce ar putea duce la

Marius Tucă Show începe luni, 17 februarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

-4°
dum.

-4°/-0°
lun.

-3°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-0°
Iasi
acum

-6°
lun.

-6°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
joi

-4°/-0°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/3°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
joi

-1°/2°
Cluj-Napoca
acum

-5°
lun.

-5°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/0°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-2°/2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°