Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constantin Roibu a încasat 870.000 de euro de la Oltchim de când combinatul se afundă în pierderi

Publicat in Ziarul Financiar, joi 20 septembrie 2012 ·

Constantin Roibu a încasat în ultimii cinci ani peste 870.000 de euro de pe urma funcţiilor pe care le deţinea la Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT), a drepturilor intelectuale şi a altor funcţii deţinute în companii afiliate Oltchim, deşi sub conducerea lui combinatul chimic din Vâlcea a acumulat pierderi care au depăşit un miliard de lei (260 mil. euro).

Roibu şi-a înaintat recent demisia din funcţia de director general la solicitarea OPSPI, instituţie din cadrul Ministerului Economiei, după ce anul trecut a pierdut şi funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie.

Din cauza situaţiei dezastruoase în care se află în prezent combinatul deţinut de stat, care afectează interesul pe care marii jucători din sector îl au pentru companie, Oltchim ar putea rămâne în continuare neprivatizată.

Acest lucru s-a văzut marţi, când statul a primit doar trei oferte pentru combinatul chimic pe care însă reprezentanţii statului nu-şi pun mari speranţe că se vor concretiza din cauză că ofertanţii ori vor să restrângă semnificativ activitatea Oltchim, ori nu au capacitatea financiară de a prelua combinatul.

Statul a amânat până vineri licitaţia pentru privatizarea combinatului, în aşteptarea şi altor ofertanţi.

Potrivit declaraţiilor de avere, Roibu a încasat de la Oltchim în perioada 2007 - 2011 circa 555.000 de lei din funcţiile de indemnizaţie de director general şi administrator al Oltchim, însă a câştigat o sumă de peste două ori mai mare de pe urma salariilor pe care le-a primit la trei companii afiliate combinatului care-şi bazează afacerile pe contracte cu Oltchim, respectiv Designro, Protectchim şi Oltchim Gmbh Germania, precum şi din drepturi intelectuale, cel mai probabil finanţate tot din bugetul Oltchim.

Numai în anul 2007 şi 2008 Roibu a primit de la filiala Oltchim din Germania, controlată integral de Oltchim, un salariu de circa 61.

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum o ora
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 54 minute
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Hunedoara: Un bărbat şi o femeie au căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, de la o adâncime de 30-40 de metri / Au fost scoşi de pompieri - FOTO / VIDEO

News.ro acum 36 minute
Un bărbat şi o femeie au căzut, duminică seară, într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, de la o adâncime de 30-40 de metri, fiind scoşi de pompieri. ”În urma unui apel la 112, care anunţa faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiul

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 4 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 3 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 40 minute
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 2 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum o ora
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 9 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/33°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

24°
dum.

17°/31°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

23°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

26°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°