Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Duckadam a vorbit despre problemele pe care le are, dar şi despre pasivitatea autorităţilor la situaţia sa: "Ţara asta m-a dezamăgit!"

Publicat in Pro Sport, joi 20 septembrie 2012 ·

Fostul mare portar va fi operat luni, la spitalul Floreasca, de doctorul Brădişteanu

Preşedintele de imagine al Stelei, eroul finalei Cupei Campionilor de la Sevilla, trece prin una dintre cele mai grele perioade ale vieţii sale. După problema medicală apărută săptămâna trecută, atunci când a fost operat de urgenţă din pricina unui cheag de sânge care i-a întrerupt circulaţia în antebraţul drept, acum se confruntă cu una şi mai mare.

Duckadam a hotărât să se opereze la mâna care i-a cauzat atâtea probleme pentru a elimina orice risc de recidivă. "Stau singur în rezerva asta şi mă gândesc la operaţia de luni. Am fost la trei medici care au dat din colţ în colţ, niciunul nu a vrut să facă operaţia. Doar domnul doctor Brădişteanu s-a încumetat", mărturiseşte gloria Stelei. Intervenţia este una riscantă, însă Duckadam nu se teme. "Frică? Nu-mi e frică! Ştiu că nu mai puteam trăi aşa, a fost alegerea mea să vin la cuţit".

"53 de ani mi-am făcut datoria faţă de România. A venit momentul ca şi România să-şi facă datoria faţă de mine". Aşa a sunat finalul discursului pe care Duckadam l-a ţinut înaintea internării. În ciuda apelului, fostul portar nu a primit ajutorul nimănui. "Nu este vorba despre bani, nu m-a pus nimeni să plătesc nimic. Dar sunt dezamăgit pentru că nu am primit sprijin din partea Ministerului Sănătăţii".

Vocea-i tremură la telefon, nu ţi-ai imagina că la celălalt capăt al "firului" este un adevărat munte de om. "Mă aşteptam să fiu ajutat cu nişte sfaturi, nişte păreri avizate. Să-mi recomande un tratament, să mă îndrume către un specialist. Dar nimic... Ţara asta m-a dezamăgit!" Luni, până la ora la care echipa pe care a pus-o pe harta internaţională a fotbalului va juca cu Rapid, Helmut Duckadam va fi operat. "Sper să fie bine, să fiu sănătos şi să mă bucur de familie. Nu mai puteam

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum 2 ore
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum 40 minute
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 3 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Nicuşor Dan, mesaj cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

Ziarul Financiar acum 53 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a transmis duminică un mesaj cu prilejul Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Monumentul Eroilor Aerului din Bucureşti. „Sărbătorim, astăzi, 20 iulie, Ziua Aviaţiei Româ

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum 2 ore
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

Rusia anunţă că a doborât peste noapte 142 de drone ucrainene, inclusiv 27 deasupra regiunii Moscova

News.ro acum o ora
Ministerul rus al Apărării şi primarul Moscovei au anunţat că 142 de drone ucrainene au fost doborâte în noaptea de sâmbătă spre duminică, dintre care 27 deasupra regiunii capitalei, relatează Reuters. Dronele ar fi fost interceptate deasupra mai mu

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum 2 ore
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 2 ore
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum 3 ore
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

30°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°