Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Coca-Cola furnizează 0,4% din PIB-ul României

Publicat in Romania Libera, joi 20 septembrie 2012 ·

Coca-Cola furnizează 0,4% din PIB-ul României. Aceasta este concluzia unui studiu, realizat la comanda companiei, ce cuantifică valoarea adăugată economiei româneşti, prin prisma însumării salariilor angajaţilor, veniturilor fiscale, profiturilor obţinute de companie şi parteneri.

Studiul a fost coordonat de către Ethan Kapstein în calitate de profesor de Economie Politică în cadrul INSEAD (Institut Européen d'Administration des Affaires). În prezent, prof. Kapstein este, de asemenea, profesor invitat al departamentului Global Strategy în cadrul Universităţii din Georgetown (Washington, DC).

Studiul a folosit un model economic care urmăreşte impactul direct asupra economiei al business-ului Coca-Cola, impactul indirect-aferent partenerilor comercialli şi furnizorilor companei şi efectul indirect generat de cheltuielile angajaţilor diin sistemul Coca- Cola. Suma rezultată (valoarea adăugată totală) este de 446 milioane euro, aproximativ 0,37% din PIB la nivelul anului 2010, din care 46% reprezintă sumele vărsate statului ca taxe şi impozite.

Pe primul segment-impactul direct-salariile nete (29 milioane euro) şi impozitele plătite de companie (19 milioane euro) generează o valoare adăugată economiei de 48 milioane euro. În ceea ce priveşte valoarea adăugată totală, incluzând partenerii comerciali şi angajaţii lor, 121 milioane euro reprezintă veniturile de natură salarială generate, 204 milioane euro sunt taxele şi impozitele încasate de stat (0,57% din veniturile fiscale ale Guvernului) iar alte 121 milioane euro reprezintă profiturile companiei şi partenerilor comerciali.Per total, 446 milioane euro, 037% din PIB, reprezentanţii companiei calculând că fiecare euro adus în afacere generează 8 euro în întreaga economie.

Industriile strâns legate de Coca-Cola HBC România sunt fabricarea zahărului, transporturile şi comerţul. Achiziţiile de zahăr

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă în Germania: O mașină a intrat într-o mulțime și a ucis cel puțin o persoană

Wall-Street.ro acum 36 minute
O maşină a intrat într-o mulţime de oameni în oraşul Mannheim din vestul Germaniei, a anunţat ziarul local Mannheimer Morgen, citând martori oculari. Cel puțin o persoană a decedat și alte câteva persoane au fost rănite, scrie CNN. Forțele de ordine

POT anunţă că începe procedura de revocare a lui Ilie Bolojan din funcţia de preşedinte al Senatului şi implicit de preşedinte interimar al României

News.ro acum 49 minute
POT anunţă luni că începe procedura de revocare a lui Ilie Bolojan din funcţia de preşedinte al Senatului şi implicit de preşedinte interimar al României, acuzând că Ilie Bolojan a devenit ”un pericol de securitate naţională”. Partidul Oamenilor Tin

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Cod portocaliu de vreme nefavorabilă în Spania, în Comunitatea Autonomă Andaluzia

News.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Spania, unde este în vigoare un Cod portocaliu de vreme nefavorabilă în Comunitatea Autonomă Andaluzia. Astfel, sunt prognozate ploi abundente şi vânt puternic. Potrivit MA

Cât costă bluza purtată de Zelenski la Casa Albă. Vânzările au crescut după ironiile la adresa ținutei sale

Adevarul acum 33 minute
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a atras atenția la Casa Albă nu doar prin mesajele sale politice, ci și prin ținuta aleasă.

PNL va cere excluderea din PSD a lui Victor Ponta: „O să o facem, în termeni colegiali, civilizaţi”

Libertatea acum 2 ore
Cătălin Predoiu a anunțat că Partidul Național Liberal (PNL) va solicita excluderea lui Victor Ponta din Partidul Social Democrat (PSD), scrie News.ro.

Rezervele valutare la Banca Naţională a României au crescut la finalul lunii februarie la 62,593 miliarde euro

News.ro acum 2 ore
Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) au crescut la finalul lunii februarie la 62,593 miliarde euro, faţă de 60,837 miliarde euro la 31 ianuarie 2025, anunţă banca centrală. ”La 28 februarie 2025, rezervele valutare la Banca Naţiona

Sebastian Stan, pe covorul roșu alături de mama sa, la Premiile Oscar. Actorul român n-a obținut niciun trofeu

Ziua Constanta acum 5 ore
Sebastian Stan a apărut cu mama lui, Georgeta Orlovschi, la Premiile Oscar 2025. Apariția românului a fost cu atât mai elegantă deoarece alături de el a avut-o și pe Annabelle Wallis, actrița care îi e iubită. Actorul român în vârstă de 42 de ani, a

Ion Iliescu împlinește astăzi 95 de ani

Ziua Constanta acum 4 ore
Fostul președinte al României, Ion Iliescu împlinește azi, 03 martie, vîrsta de 95 de ani. Ion Iliescu (n. 3 martie 1930, Oltenița, Călărași, România) a condus statul român în trei rânduri, ca președinte al CFSN între 22 decembrie 1989-1992, apoi c

Zelenski consideră că un armistiţiu „fără garanţii” ar fi un „eşec”

G4Media acum 36 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a estimat că orice încetare a focului în Ucraina ar fi sortită eşecului dacă nu există „garanţii de securitate” pentru a evita o reluare a ostilităţilor, relatează luni agenția de știri AFP, citată de Agerpr

Internarea forțată a consumatorilor de droguri, propusă printr-un nou proiect de lege

Adevarul acum 54 minute
Parlamentarii PSD propun internarea nevoluntară a consumatorilor de droguri în anumite cazuri, pentru protecția acestora și a celor din jur. Proiectul de lege a fost depus recent la Parlament și urmează să intre în dezbatere.

Vremea

București
acum

lun.

1°/9°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

-0°/6°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/8°
mar.

1°/10°
mie.

2°/13°
joi

4°/16°
Timisoara
acum

10°
lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/17°