Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Privatizarea Oltchim: Se deschid plicurile, află ce investitori au depus oferte

Publicat in Adevarul, joi 20 septembrie 2012 · ·

Remus Vulpescu, preşedintele OPSPI, anunţă în cadrul conferinţei de presă investitorii care au făcut oferte pentru preluarea combinatului chimic Oltchim de la Râmnicu-Vâlcea.

"În lunile mai, iunie, august, am decis să schimbăm în bine soarta combinatului chimic Oltchim şi să asigurăm angajaţilor confortul zilei de mâine. Sperăm în implicarea unor investitori de bună credinţă, puternici financiar, investitori care să înteleagă în ansamblu problemele economice şi sociale de la Oltchim, să le găsească soluţii şi să aibă forţa de a implementa aceste soluţii", a spus Vulpescu.

S-au depus patru oferte şi toate au fost luate în considerare.

Declaraţiile lui Vulpescu:

"Până la data de azi, mai precis până la orele 12.44 au fost depuse oferte în cadrul procesului de privatizare a Oltchim, după cum urmează, în ordinea cronologică depunerii."

"Prima ofertă depusă, cea mai veche, este oferta depusă de acţionarul minoritar de la Oltchim, compania PCC SE. A fost depusă în data de 17 septembrie, la 11.43. "

"A două ofertă a fost depusă de societatea Aisa Invest SA, a depus un plic cu documentaţia necesară pentru cumpărarea pachetului de acţiuni de 58,4% din Oltchim SA"

"Astăzi, la 11.56, SC Chicomplex SA a depus documentaţia pentru achiziţionarea acţiunilor deţinute de stat la Oltchim şi de achiziţie a creanţelor Electrica la Oltchim şi a creanţelor AVAS".

"Ultima ofertă, în ordinea depunerii, a fost astăzi, la 12.10, a lui Dan Cristian Diaconescu, un plic inscripţionat cu documentaţia necesară pentru cumpărarea Oltchim SA. A avut loc o mică discuţie, nu insistăm acum, va fi propunerea mea ca toate ofertele să fie luate în considerare."

"Reprezentanţii tuturor ofertelor să se deplaseze la acest birou şi să verifice integritatea plicurilor"

Reprezentanţii companiilor ofertante verifică în acest moment plicu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 5 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 13 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 8 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 4 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ursula von der Leyen, despre moțiunea de cenzură împotriva sa: „O tactică din cel mai vechi manual al extremiștilor”

HotNews acum 7 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a calificat luni moțiunea de cenzură depusă împotriva sa drept o încercare „preluată direct din cel mai vechi manual al extremiștilor”, potrivit AFP. Moțiunea de cenzură va fi dezbătută luni și vot

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 5 ore
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 6 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 5 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Vremea

București
acum

25°
mar.

23°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
vin.

16°/30°
Iasi
acum

26°
mar.

24°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
vin.

12°/24°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
vin.

13°/21°
Timisoara
acum

16°
mar.

16°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°
vin.

16°/25°