Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un japonez susţine că a rezolvat "cea mai complexă problemă matematică din lume"

Publicat in Gandul, joi 20 septembrie 2012 ·

Matematicianul japonez Shinichiu Mochizuki (43 de ani) susţine că a rezolvat una dintre cele mai complexe probleme din matematică, aşa numita „conjectură abc”, scrie Business Insider.

„Conjectura abc”, propusă în 1985, studiază relaţia între trei numere întregi pozitive, a, b şi c, care sunt prime între ele, iar a+b=c. Spre exemplu, numerele 5, 8 şi 13. Apoi, se calculează numărul d, format din înmulţirea divizorilor primi ai celor trei numere. În cazul nostru d=5x2x13.

„Conjectura abc” susţine că, în majoritatea cazurilor, d este mult mai mare decât c (cum se întâmplă în exemplul de mai sus), dar că există situaţii în care d este mai mic decât c. Mai mult, ar exista un număr finit de trinoame a, b, c, pentru care d să fie mai mic decât c.

Shinchi Mochizuki a anunţat că, după patru ani de calcule, a reuşit să demonstreze „conjectura abc”, într-un document de 500 de pagini. Totuşi, Business Insider spune că omologarea demonstraţiei ar putea dura tot pe atât, pentru că Mochizuki „a creat un întreg limbaj matematic, cu totul nou”, pentru a demonstra conjectura.

Mochizuki, doctor în matematică la 22 de ani, este primul om care susţine că a demonstrat „conjectura abc”, propusă în 1985 de matematicianul britanic David Masser şi francezul Joseph Oesterle.

Dorian Goldfeld, matematician la Universitatea Columbia din New York, a declarat că descoperirea lui Mochizuki este „una dintre cele mai importante realizări matematice ale secolului al XXI-lea”.

Matematicianul japonez Shinichiu Mochizuki (43 de ani) susţine că a rezolvat una dintre cele mai complexe probleme din matematică, aşa numita „conjectură abc”, scrie Business Insider.

„Conjectura abc”, propusă în 1985, studiază relaţia între trei numere întregi pozitive, a, b şi c, care sunt prime între ele, iar a+b=c. Spre exemplu, numerele 5, 8 şi 13. Apoi, se calculează numă

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ursula von der Leyen „România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen“

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a postat pe pagina sa de pe Rețeaua X un mesaj în limba română prin care punctează faptul că România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen. „Eliminarea controalelor la frontierele teres

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum 27 minute
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 2 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

Elena Lasconi: Sunt sigură că voi intra în turul 2 şi că voi câştiga preşedinţia. Nu pentru că sunt arogantă, ci pentru că eu mă încred în români

News.ro acum o ora
Preşedinta USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidenţiale, a declarat vineri că este sigură că va intra în turul 2 şi că va câştiga preşedinţia, nu pentru că este arogantă, ci pentru că se încrede în români şi pentru că, într-adevăr, este

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum 45 minute
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

Beijingul anunță că românii vor putea călători fără viză în China

Libertatea acum 45 minute
Românii vor putea călători fără viză în China, începând cu 30 noiembrie 2024 și până la 31 decembrie 2025, după ce acest stat îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, a anunțat,

Un englez a recunoscut că a primit bani de la servicii secrete străine pentru a da foc unui depozit din Marea Britanie care avea legătură cu o afacere ucraineană

G4Media acum o ora
Un britanic a recunoscut vineri că a incendiat o proprietate comercială londoneză având legătură cu Ucraina şi că a acceptat plata de la o agenţie de informaţii străină, un caz în spatele căruia procurorii susţin că stă Rusia, relatează agenția de ș

30.000 de gospodării din 144 de localități nu au energie electrică. Burduja: Se intervine cu 241 de echipe

Adevarul acum 19 minute
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat vineri, în urma ședinței Comandamentului de iarnă, că aproape 30.000 de gospodării din 144 de localități nu au energie electrică din cauza vremii nefavorabile, 241 de echipe de intervenție încercând s

A murit arhitectul cultului personalității al lui Nicolae Ceaușescu. De ce era Dumitru Popescu era supranumit „Dumnezeu”

Ziare.com acum o ora
Dumitru Popescu, unul din ultimii membri ai echipei lui Nicolae Ceaușescu, a murit la vârsta de 96 de ani. El a lăsat în urmă o carieră politică plină de controverse, având un profund impact asupra istoriei politice din țara noastră. Popescu, care e

Cum a reușit un bărbat să „cumpere” un televizor cu doar 4 lei. Ulterior, a fost acuzat de furt

Ziare.com acum 22 minute
Un bărbat din Alba Iulia este cercetat pentru furt după ce a scanat la casa de marcat eticheta unui produs în valoare de patru lei, în loc de eticheta televizorului, în valoare de 407,99 lei. Polițiștii au fost sesizați de un angajat al magazinului.

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/7°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/16°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/1°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°