Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Coincidenţă sinistră în viaţa cântăreţei de muzică populară Mariana Piţigoi! “Vă vine să credeţi că parastasul de 40 de zile al fiicei mele cade în aceeaşi zi cu pomana de un an a fetei sale?”

Publicat in Cancan, joi 20 septembrie 2012 ·

În noiembrie 2011 şi-a pierdut nepoţica, în vârstă de numai 17 ani, din cauza unui stop respirator pe care adolescenta l-a suferit în somn, iar sâmbătă, pe 15 septembrie, i s-a prăpădit şi fiica bolnavă de cancer în stadiu IV. Aceasta este drama prin care trece artista Mariana Piţigoi, o dramă care pare să nu se mai sfârşească.

"Am îngropat-o marţi pe Geanina. A fost jale. Greu, greu, prea dureros pentru o mamă. Am vrut să mă arunc în groapă, dar m-au ţinut rudele. Nu mai judecam de la atâtea pastile câte am luat. La nepoţică, tot în momentul despăţirii din biserică, mi s-a făcut rău pe loc. Am făcut tensiune 24, 12. Ştiam că nu rezist şI am încercat să mă pregătesc, dar nu am putut, mamă. E puiul meu, mamă, unicul copil şI atât de tânără şI firavă. Ce a făcut ea, cu ce a greşit de s-au prăpădit într-un singur an şI ea şI fiica ei. Poate sună ironic ce zic, dar e ceea ce mi se întâmplă mie. Vă vine să credeţi că parastasul de 40 de zile al fiicei mele, Geanina, o să cadă în aceeaşi zi cu pomana de un an a fetei ei? Da, da. Asta am constatat şI noi, familia, a doua zi, când calculam zilele de parastas. Ei bine, în ziua în care urmează să facem parastasul de un an de la moartea nepoţelei, o să facem şI pomana Geaninei de 40 de zile", a povestit Mariana Piţigoi în exclusivitate pentru cancan.ro.

Marţi, artista şi-a dus fiica la groapă şI, conform datinilor creştineşti, la finalul slujbei de înmormântare preotul i-a invitat pe cei prezenţi în biserică să-şi ia rămas bun de la cea care a fost Geanina Cherecheş.

"M-am ţinut tare cât am putut, ajutată de un pumn de pastile. La final însă, când mi-am luat rămas bun de la fetiţa mea, am sărutat-o şI am leşinat lângă sicriu. Mi-am revenit după ce m-au scos la aer şI m-au stropit cu apă şI oţet. Până la urmă am găsit puterea să o duc şI la groapă", a declarat artista, în exclusivitate pentru cancan.ro. @N_P

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Suma uriașă pe care statul român o cheltuie anual pentru sporuri, bonusuri, premii sau prime pentru bugetari

Adevarul acum o ora
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a anunțat cât cheltuie statul român, anual, pentru sporuri, bonusuri, premii sau prime pentru bugetari. Asta nu include indemnizaţia de hrană și norma de hrană.

Ce urmează după decizia CCR privind declarațiile de avere? Nicușor Dan a cerut intervenția Parlamentului. În ce condiții s-ar putea face asta și cât poate dura: „Va conta foarte mult voința politică”

HotNews acum 5 ore
„În cazul în care motivarea deciziei identifică deficiențe de natură tehnică în cadrul legislativ actual, este responsabilitatea Parlamentului să le corecteze cu celeritate”, transmitea președintele Nicușor Dan, la scurt timp după decizia CCR privin

Haos pe autostrăzile din Germania, după ce Google Maps a arătat în mod eronat că sunt închise. Harta s-a umplut de puncte roșii

Adevarul acum 52 minute
O eroare Google Maps a provocat haos în infrastructura rutieră din Germania, după ce aplicaţia de navigaţie a raportat în mod eronat că mai multe autostrăzi au fost închise.

Roland Garros: Jaqueline Cristian se oprește în turul trei, fiind eliminată de Iga Swiatek

Mediafax acum o ora
Deși primul set a fost dominat clar de Swiatek, care s-a impus cu scorul de 6-2, românca de 26 de ani a oferit o replică bună în setul secund, punând-o în dificultate pe tripla campioană de la Paris și salvând o minge de meci. Totuși, poloneza a înc

Trump acuză China că a „încălcat în totalitate” acordul cu SUA privind tarifele

G4Media acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a declarat vineri că China a încălcat “în totalitate” acordul privind tarifele cu Statele Unite, transmite agenția Reuters. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă mai jos - „China, poat

PNRR: România a reușit sa mai deblocheze înca 70 de milioane de euro din fondurile suspendate

Mediafax acum 3 ore
Problema a apărut după ce Bruxelles-ul a considerat că anumite numiri în funcții de conducere la companiile de stat din energie nu au respectat procedurile asumate prin jalonul 121 din PNRR. Aceste nereguli s-au referit la numiri făcute înainte de i

Dominic Fritz: Statul este prea gras şi trebuie să facă o cură de slăbire

BusinessMagazin acum 43 minute
Preşedintele interimar al USR, Dominic Fritz, a transmis, după consultările de la Palatul Cotroceni, că partidul său nu va susţine un guvern care evită reformele esenţiale şi transferă impactul crizei economice asupra sectorului privat.

Untold, primul festival din Europa care va avea o lojă senzorială pentru copiii și tinerii cu tulburări de neurodezvoltare

Ziua Constanta acum 7 ore
UNTOLD aduce o nouă premieră în lumea festivalurilor și vine în sprijinul copiilor și tinerilor cu tulburări de neurodezvoltare prin crearea unei loje senzoriale în cadrul Cluj Arena, un spațiu de siguranță pentru cei care vor participa la festival.

Tudorel Toader, despre decizia CCR privind declarațiile de avere- „Nu rezonează cu statul de drept. E o coincidență stranie, înainte de final de mandat”

Ziua Constanta acum 4 ore
Fostul judecător constituţional Tudorel Toader a avut o reacție cu privire la decizia CCR privind declaraţiile de avere. Într-o intervenție telefonică la Digi24, Toader a subliniat că, până la o eventuală revizuire a Constituției, decizia trebuie re

Premierul interimar merge duminică în zonele afectate de inundații: Suntem alături de oameni

Mediafax acum 2 ore
„Suntem alături de oameni și, încă din primele ore, forțele de intervenție au acționat pentru protejarea vieții cetățenilor, a bunurilor și limitarea pagubelor în comunitățile afectate de inundații. La nivelul Guvernului vom mobiliza în continuare r

Vremea

București
acum

17°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

15°/26°
lun.

17°/27°
Iasi
acum

20°
vin.

14°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/25°
lun.

16°/26°
Constanta
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/21°
dum.

16°/21°
lun.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/20°
dum.

13°/23°
lun.

16°/26°
Timisoara
acum

21°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/27°
lun.

16°/29°