Spitalul Judeţean de Urgenţă este îngropat în datorii. Din cauza problemelor financiare, conducerea unităţii spitaliceşti susţine că este nevoită să reducă din personalul mediu-sanitar. „Am discutat cu 26 de asistenţi medicali cu vârste de pensionare, că au posibilitatea să se pensioneze la cerere, altfel, sunt obligat să fac reduceri de personal. Am discutat în comitetul director ca cei care au peste 60 de ani şi au dreptul să se pensioneze să o facă la cerere. Spitalul are mari probleme financiare. În prezent, datoriile sunt de 200 de miliarde de lei vechi. Posturile le avem blocate“, spune managerul Nicolae Moise.
Unii asistenţi medicali angajaţi ai spitalului s-au revoltat când au aflat de posibila pensionare la cerere. Virginia Popoiu, asistentă medicală la Secţia de Sterilizare, este una dintre angajatele a cărei vârstă se apropie de cea de pensionare. Aceasta ne-a spus că managerul Moise o obligă să se pensioneze, deşi ea nu vrea acest lucru. „Din 31 iulie, la fiecare 2-3 zile, mă cheamă la Direcţia Spitalului şi îmi zice că mă dă afară, dacă nu mă pensionez. Eu am fost asistentă 25 de ani la Terapie Intensivă şi acum sunt la Secţia de Sterilizare. Legea asistenţilor medicali spune să ieşim la pensie între 63 şi 65 de ani, iar eu am 61 de ani. Mai am 10 luni de plătit la CAR, dacă ies la pensie din ce mi-l plătesc? Cu ce îmi achit datoria? Dacă dreptul nostru este să ieşim la pensie la o anumită vârstă, el de ce mă forţează? Dacă mă dă afară, am de gând să îl acţionez în instanţă“, susţine Virginia Popoiu.
În replică, managerul Moise susţine că nu obligă pe nimeni să iasă la pensie. Mai mult, acesta spune că Virginia Popoiu este singura asistentă care a avut ceva de obiectat când i s-a prezentat şi posibilitatea pensionării. „Această femeie a fost sancţionată de vreo 2-3 ori pe motiv de indisciplină la locul de muncă. Se ceartă cu toţi. În situ