IAŞI. În perioada 24-28 septembrie 2011 se va derula, cea de-a şaptea ediţie a manifestării „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”. În cadrul acţiunii, reprezentanţii Poliţiei vor prezenta activităţile organizate la nivelul judeţului Iaşi, structurate pe domenii de prevenire, fiecare zi având o altă temă. La nivelul judeţului Iaşi, principalii parteneri în organizarea manifestărilor de acest an sunt: Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Iaşi, FSM. EST- Asociaţi.
Conducerea IPJ Iaşi anunţă că deoarece prima zi a Săptămânii Prevenirii Criminalităţii, 24 septembrie 2012, este destinată prevenirii delincvenţei juvenile cu această ocazie va fi prezentat şi raportul final al proiectului O NOUĂ ŞANSĂ ÎN EDUCAŢIE, finanţat prin Programul Operaţional Comun România-Ucraina-Republica Moldova 2007 – 2013, iniţiat de Asociaţia Salvaţi Copiii Iaşi în parteneriat cu Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Familiei Ungheni, Asociaţia Obştească Alternative Sociale Ungheni şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi, precum şi studiul comparativ „Abandonul Şcolar în România şi Republica Moldova”.
Săptămâna Prevenirii Criminalităţii este un eveniment organizat la nivel naţional de Poliţia Română începând cu anul 2006 şi vizează sensibilizarea populaţiei cu privire la importanţa prevenirii criminalităţii şi la necesitatea adoptării unor conduite antivictimale şi antiinfracţionale.
Manifestarea are un caracter unitar la nivel naţional, acţiunile fiind organizate după următoarea structură: 24 septembrie – prevenirea delincvenţei juvenile, 25 septembrie – prevenirea victimizării minorilor, 26-27 septembrie – prevenirea infracţiunilor de furt, 28 septembrie – siguranţa rutieră.
IAŞI. În perioada 24-28 septembrie 2011 se va derula, cea de-a şaptea ediţie a manifestării „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”. În cadrul acţiunii, reprezentanţii Poliţie