Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O tranzacţie cu 1,27% din acţiunile FP a ridicat lichiditatea bursei la maximul ultimelor trei luni

Publicat in Ziarul Financiar, joi 20 septembrie 2012 ·

Bursa de la Bucureşti a scăzut ieri uşor, cu 0,38%, într-o piaţă în care cei mai mulţi in­ves­ti­tori au rămas pe poziţii de aşteptare, iar o tran­zacţie cu 1,27% din acţiunile Fondului Pro­prietatea, realizată chiar în ultimele minute, a ridicat lichiditatea la 105,3 mil. lei.

În primele două ore de tranzacţionare, piaţa a evoluat incert, cotaţiile înregistrând variaţii reduse, în condiţiile în care şi bursele vest-europene nu au avut o traiectorie clară. După ora 12:00, bursa de la Bucureşti a intrat pe scădere şi a rămas pe roşu până la final, iar atenţia puţinilor investitori prezenţi la tranzacţionare a fost axată din nou doar pe câteva acţiuni.

"Se vede foarte clar de ceva timp că nu se fac volume, toţi investitorii stau în expectativă, mai ales românii. Cele câteva fonduri străine care mai sunt prezente pe piaţă mai fac volume pe acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprie­ta­tea, dar asta doar datorită percepţiei că acestea sunt controlate de acţionar majoritar străin. Am văzut chiar o intrare pe titlurile Compa (unde două fonduri americane administrate de Firebird au ajuns să deţină împreună circa 6,87% din titluri - n.red.). Pe piaţă domină neîn­cre­derea în acţiunile companiilor ro­mâneşti, in­certitudinea politică molipsind şi investitorii. Cum în viitorul apropiat nu urmează raportări financiare şi nu sunt estimate evenimente deose­bite sau «revoluţii» la SIF-uri, cred că piaţa va evolua tot în această plajă îngustă atât din punctul de vedere al volumelor, cât şi al varia­ţiilor, şi nu va avea un trend concret", a decla­rat Octavian Dragolea, directorul sucur­salei din Bucureşti a firmei de brokeraj IFB Finwest Arad.

Rulajul pieţei a fost salvat în ultimele minute de un deal cu 1,27% din acţiunile Fon­du­lui Proprietatea, în valoare de 94,4 milioane lei (aproape 21 milioane euro). Astfel, rulajul de pe segmentul de acţiuni a urcat la 105,

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Maia Sandu mesaj de susținere pentru Nicușor Dan: „Acum, România are nevoie de noi”

HotNews acum 5 ore
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis marți seară un mesaj de susținere pentru Nicușor Dan, candidatul independent ajuns în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din țara noastră, îndemnându-i pe cetățenii moldoveni cu dublă ce

Nicușor Dan, amintiri din perioada armatei obligatorii în comunism. „Am tras 50 de cartuşe sau poate 30”

HotNews acum o ora
Candidatul independent Nicuşor Dan a afirmat marţi seară, în timpul dezbaterii de la Antena 3 CNN, că a făcut armata la Artilerie, la Bacău, precizând că a tras în total, în perioada stagiului militar, doar câteva zeci de cartuşe, în contextul în ca

Alin Fumurescu a murit. Jurnalist și profesor la University of Houston, el avea 57 de ani

HotNews acum 9 ore
Profesorul Alin Fumurescu a decedat astăzi, la vârsta de 57 de ani, în casa sa din Houston, Texas, anunță revista Dilema cu care a avut o lungă colaborare, într-o postare pe Facebook. „Profesorul şi jurnalistul Alin Fumurescu, colaborator permanent

DNA cere arestarea primarului din Sinaia, Vlad Oprea. Procurorii îl acuză că a exercitat atribuții de primar când era sub control judiciar

HotNews acum 10 ore
Primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, este acuzat de DNA că a încălcat cu rea-credință obligațiile măsurii controlului judiciar, în ultimele două luni dând exercitându-și atribuțiile de primar, deși acest lucru îi era interzis, se arată într-un comu

Ce notă ar da Nicușor Dan sistemului educațional din România: Îngrozit de ce se cere la clasa a II-a

Mediafax acum 4 ore
„Între 5 și 6, aș spune (că aș nota sistemul educațional din România – n.r.)”, a spus Nicușor Dan la Antena 3 CNN, întrebat ce notă ar da educației din România. Dan a dat propriul exemplu afirmând că unui copil cu condiția lui i-ar fi imposibil azi

Macron consideră că ucrainenii au „luciditatea de a spune” că nu vor putea să-şi recupereze toate teritoriile la sfârşitul războiului

Adevarul acum 2 ore
Președintele Emmanuel macron a declarat marți, 13 mai, că ucrainenii au „luciditatea de a spune” că nu vor putea să-şi recupereze toate teritoriile la sfârşitul conflictului cu Rusia. De asemenea, președintele francez a afirmat că, având în vedere U

Gerard Depardieu, declarat vinovat de agresiune sexuală, într-unul dintre cele mai mediatizate cazuri #MeToo din Franța

Libertatea acum 11 ore
Actorul francez Gerard Depardieu a fost găsit vinovat de agresarea sexuală a două femei pe un platou de filmare în 2021, într-unul dintre cele mai mediatizate cazuri #MeToo care au ajuns în fața magistraților din Franța.

Ilie Bolojan, despre viitorul Executiv: Sunt de acord să ne asumăm toată responsabilitatea pentru a forma un guvern stabil

HotNews acum 3 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat marţi, la Antena 1, că este de acord să îşi asume toată responsabilitatea pentru a face parte dintr-o formulă de guvernare care să dea un guvern stabil, potrivit News.ro. Bolojan a punctat

Curtea de Apel București a decis că elevul român suspectat de amenințări cu bombă nu va fi extrădat în SUA pentru a fi anchetat de FBI

Ziua Constanta acum 6 ore
Curtea de Apel București a respins marți cererea autorităților americane de extrădare a unui elev român în vârstă de 17 ani, acuzat că a trimis sute de amenințări cu bombă unor instituții de peste ocean și că a manipulat fete minore pentru a se anga

Tánczos Barna: România va încasa 1,3 miliarde de euro, pe 10 iunie, din tranșa a treia din PNRR

Gandul acum 10 ore
„România va încasa, pe 10 iunie, 1,3 miliarde euro din tranșa a treia de plată pentru Programul Național de Redresare și Reziliență”, a declarat, marți, ministrul Finanțelor, Tánczos Barna. „România va încasa 1,3 milioane de euro, pe 10 iunie, din t

Vremea

București
acum

12°
mie.

8°/22°
joi

9°/23°
vin.

10°/22°
sâm.

9°/11°
Iasi
acum

mie.

8°/18°
joi

8°/22°
vin.

6°/9°
sâm.

7°/15°
Constanta
acum

mie.

8°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

mie.

5°/15°
joi

7°/18°
vin.

6°/12°
sâm.

4°/15°
Timisoara
acum

mie.

3°/19°
joi

7°/22°
vin.

6°/14°
sâm.

5°/18°