Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Căutările ursului care a ucis un om, reluate

Publicat in Romania Libera, joi 20 septembrie 2012 ·

Vânătorii, pădurarii şi jandarmii, însoţiţi de câini, au reluat, joi, acţiunea de căutare a ursului care a ucis un om în zona localităţii Moroieni, autorităţile avertizându-i în continuare pe localnici să nu se îndepărteze de case până când animalul nu va fi prins, întrucât este extrem de periculos, transmite Mediafax.

Acţiunea a fost suspendată pe timpul nopţii, fiind reluată joi dimineaţă, când zeci de pădurari, vânători şi jandarmi au plecat în căutarea ursului, care urmează să fie împuşcat.

"Am reluat căutările cu mai mulţi vânători decât am avut ieri (miercuri-n.r.), iar la operaţiune vor participa, pe lângă câinii dresaţi de la Sibiu, şi câini de vânătoare care vor căuta ursul după urmele de sânge. Animalul este rănit şi poate fi uşor recunoscut. Are cu siguranţă şi acum urme sau bucăţi din laţul în care a fost prins. Sperăm să-l găsim astăzi. Îi sfătuim pe oameni să mai aibă răbdare şi să nu meargă la fân sau în livezi până nu prindem acest urs, care este extrem de periculos. După ce va fi împuşcat, animalul va fi transportat pentru analize la laboratorul Direcţiei Sanitare, dar în acest caz cu siguranţă nu e vorba despre un animal turbat, ci despre braconaj. A fost prins în laţ şi chinuit", a declarat, joi dimineaţă, prefectul judeţului Dâmboviţa, Dragoş Rusu.

În paralel cu acţiunea de căutare, poliţiştii şi jandarmii patrulează prin localitate, avertizându-i pe oameni asupra pericolului.

Un bărbat în vârstă de 63 de ani a fost ucis de un urs, miercuri dimineaţă, în localitatea dâmboviţeană Moroieni, la câteva zile după ce o persoană a murit, iar alte două au fost rănite după ce au fost atacate de un urs, în două localităţi învecinate.

Incidentul a avut loc într-o zonă izolată, cu acces dificil, aflată în apropierea pădurii, la o distanţă de aproximativ zece kilometri de locul în care sâmbătă a avut loc primul atac al ursului, în

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 6 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 7 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 3 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 11 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 6 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 3 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

FOTO Carla, tânăra din Botoșani care a renunțat la o carieră în bioinginerie medicală pentru a salva vieți. Povestea curajoasă a tinerei de 23 de ani

Botosani News acum o ora
Alexandra – Carla este o tânără ambițioasă din Botoșani, care și-a dorit mereu să fie în prima linie pentru a salva vieți. După ce a absolvit Facultatea de Bioinginerie Medicală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Iași, viitorul ei

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 3 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°