Serviciul online al Bank of America a suferit câteva probleme, după ce internetul anunţa lansarea unor atacuri cibernetice, asupra băncii americane şi a altor ţinte din Statele Unite.
Un mesaj postat pe pastebin.com, sugera că cei care plănuiesc atacul online sunt "luptătorii cibernetici ai Izz ad-din Al qassam", şi fac parte din aripa militară a Hamas.
Aceştia au declarat că au în vizor Bank of America şi Bursa de Mărfuri din New York, într-o primă etapă a campaniei împotriva "capitaliştilor sionişti americani".
Acelaşi mesaj războinic transmitea că acţiunile agresive vor continua până când filmul, care a stârnit proteste violente în lumea musulmană, va fi şters de pe inernet. YouTube a blocat filmul în câteva regiuni, dar în cea mai mare parte a lumii este disponibil online.
Reprezentantul Bank of America a declarat pentru Reuters, că site-ul companiei "a suferit mici probleme", dar clienţii lor au putut accesa pagina băncii fără dificultăţi.
Cu toate acestea, clienţii din Ohio, Michigan, Georgia şi New York s-au plâns că nu pot folosi site-ul băncii.
Deocamdată, ameninţarea asupra Bursei de Mărfuri din New York nu s-a materializat, iar activitatea sa nu a fost perturbată în vreun fel.
Oficialităţile de peste ocean se aşteaptă la noi atacuri de acest gen şi spun că acestea nu vor afecta vizibil instituţiile vizate.
"Atacurile au fost minore, dar la fel de bine putem să credem că banca respectivă a avut probleme de ordin tehnic. Poate fi doar o simplă coincidenţă, de care doar atacatorii să fi profitat" a declarat Bill Pennington, şeful WhiteHat Security, o companie care se ocupă cu securizarea datelor din mediul virtual.
Serviciul online al Bank of America a suferit câteva probleme, după ce internetul anunţa lansarea unor atacuri cibernetice, asupra băncii americane şi a altor ţinte