În perioada 21-23 septembrie, pe Valea Cărbunării va fi
organizat Campionatul Naţional de vară la biatlon schi-role. În paralel, pe trambuline se va desfăşura Cupa Râşnov la sărituri cu schiurile.
Vă place sportul şi nu v-aţi făcut încă planuri pentru week-end? Puteţi merge la Râşnov, pentru a urmări „live” două competiţii sportive ce vor fi organizate pe baza sportivă de pe Valea Cărbunării.
Astfel, de vineri până duminică, la Râşnov vor fi organizate Campionatul naţional de vară la biatlon schi-role şi „Cupa Râşnov” la sărituri cu schiurile. Competiţia de biatlon schi-role se desfăşoară pentru toate categoriile de vârstă, la fete şi băieţi (seniori, juniori I, juniorii II, juniorii III), fiind aşteptaţi la Râşnov aproximativ 100 de sportivi de la toate cluburile de profil din ţară. Programul competiţional începe de vineri, de la ora 9.00, cu proba de sprint fete. Două ore mai târziu, la 11.20, este programată proba de sprint băieţi. Sâmbătă sunt programate probele de pursuit. Prima dată, de la 9.30, vor intra în competiţie fetele, apoi, de la 11.20, băieţii.
Duminică va avea loc proba de ştafetă mixtă, începând cu ora 10.00. Evenimentul este organizat de Federaţia Română de Schi - Biatlon, în colaborare cu Primăria oraşului Râşnov şi CSŞ Dinamo Râşnov.
De cealaltă parte, aproximativ 70 de sportivi de la CSU Braşov, CS Braşov, CS Săcele, CSŞ Braşovia şi CSŞ Dinamo Râşnov vor sări pe trambuline, în încercarea de a obţine cel mai bun scor şi de a primi „Cupa Râşnov”. Concursul începe la ora 11:00, cu proba pentru copii I, II şi fete pe K 15 şi continuă cu proba pentru copii I, copii II şi fete pe K 35 şi juniori pe K 65. În perioada 21-23 septembrie, pe Valea Cărbunării va fi
organizat Campionatul Naţional de vară la biatlon schi-role. În paralel, pe trambuline se va desfăşura Cupa Râşnov la sărituri cu schiurile.