Poliţia Militară a declanşat o anchetă după ce, joi, o persoană care îşi lăsase autoturismul în parcarea unui supermarket din cartierul Militari şi-a găsit maşina găurită, iar în interior a descoperit un glonţ despre care se bănuieşte că provine dintr-un poligon al MApN aflat în zonă.
Poliţiştii şi procurorii militari încearcă să afle dacă proiectilul provine din timpul unui exerciţiu al Armatei şi cum a ajuns până în parcarea supermarketului, aflat la ieşirea din Capitală dinspre Militari, în Chiajna, potrivit unor surse judiciare. Autorităţile militare au venit la faţa locului după ce un bărbat a anunţat că proiectilul i-a găurit portbagajul.
Iniţial, spre locul incidentului se pregăteau să plece criminaliştii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Ilfov, însă, ulterior, s-a stabilit că incidentul este de competenţa Parchetului Militar.
Referitor la incidentul semnalat joi, 20 septembrie, în parcarea unui centru comercial situat în zona centurii Capitalei, Ministerul Apărării Naţionale face următoarele precizări:
M.Ap.N. deţine un poligon de tragere situat la aproximativ 2.5 km de centrul comercial. În data de 20 septembrie s-au executat trageri în intervalul orar 08.00-14.30 cu armament individual de infanterie, respectiv pistol mitralieră cal. 7.62 mm şi pistol cal. 7.65 mm model 1974 „Carpaţi”. Distanţa până la care muniţia folosită astăzi în poligon are efect letal este de maximum 1.500 m. O comisie numită de ministrul apărării naţionale, Corneliu Dobriţoiu, verifică modul în care au fost respectate măsurile de siguranţă în poligon. Şedinţele de tragere cu toate tipurile de armament uşor de infanterie au fost sistate până la finalizarea cercetărilor.
Evenimentul este cercetat de Parchetul Militar.
Poliţia Militară a declanşat o anchetă după ce, joi, o persoană care îşi lăsase autoturismul în parcarea unui supermarket din cartieru