Medicii din centrele de permanență din Gorj nu și-au primit salariile de câteva luni. Deși, potrivit reprezentanților Casei Județene de Asigurări de Sănătate Gorj, banii destinați plății salariilor cadrelor medicale trebuia să fie încasați de CAS încă de la sfârșitul săptămânii trecute, banii nu au ajuns nici acum în conturi.
Procedural, banii sunt trimiși de la minister, iar apoi virați Casei Județene de Asigurări de Sănătate. Sumele respective nu au fost trimise de la minister încă, iar din această cauză, medicii din cele 14 centre de permanență din județul Gorj (Samarineşti, Cătunele, Mătăsari, Peştişani, Logreşti, Turburea, Prigoria, Târgu-Jiu, Tismana, Crasna, Bumbeşti-Jiu şi Bâlteni) nu știu când își vor primi salariile restante.
Potrivit primarului comunei Turburea, doar în localitatea al cărui edil este sunt șapte astfel de cazuri. ,,Medicii Centrului de Permanență Turburea nu și-au primit banii încă. Trebuie să își primească salariile pe trei luni de zile. Nu am fost informați cum că ar urma să primim acești bani”, a spus Ion Bârcă.
Medicii din centrele de permanență din Gorj nu și-au primit salariile de câteva luni. Deși, potrivit reprezentanților Casei Județene de Asigurări de Sănătate Gorj, banii destinați plății salariilor cadrelor medicale trebuia să fie încasați de CAS încă de la sfârșitul săptămânii trecute, banii nu au ajuns nici acum în conturi.
Procedural, banii sunt trimiși de la minister, iar apoi virați Casei Județene de Asigurări de Sănătate. Sumele respective nu au fost trimise de la minister încă, iar din această cauză, medicii din cele 14 centre de permanență din județul Gorj (Samarineşti, Cătunele, Mătăsari, Peştişani, Logreşti, Turburea, Prigoria, Târgu-Jiu, Tismana, Crasna, Bumbeşti-Jiu şi Bâlteni) nu știu când își vor primi salariile restante.
Potrivit primarului comunei Turburea, doar în localitatea