*autoutilitara a ieşit de pe şosea şi s-a răsturnat în şanţ, după ce s-a ciocnit cu un Matiz * şoferul acestuia a pătruns pe contrasens, pe fondul unei depăşiri neregulamentare
Tamponare spectaculoasă ieri după-amiază, pe digul Brăila-Galaţi, în dreptul prizei de apă. O autoutilitară marca Mercedes a ieşit de pe partea carosabilă şi s-a răsturnat în şanţ, după ce s-a ciocnit frontal cu un autoturism marca Matiz, acesta fiind grav avariat. Potrivit Poliţiştilor de la Serviciul Rutier, şoferul autoturismului Matiz care circula pe DN 22B, pe direcţia Brăila-Galaţi, a efectuat o depăşire neregulamentară, pătrunzând pe contrasens, fiind acroşat de autoutilitara care circula regulamentar. În urma impactului, Matizul s-a răsucit de câteva ori, rămânând pe şosea, iar autoutilitara a ajuns în şanţ. "Din primele cercetări efectuate la faţa locului se pare că vinovat de producerea accidentului este conducătorul autoturismului marca Matiz care, pe fondul unei depăşiri neregulamentare, a pătruns pe contrasens, tamponându-se frontal cu autoutilitara ce rula din sens opus. În urma tamponării a rezultat doar avarierea autovehiculelor, nu sunt victime omeneşti", a precizat agent şef Serviciu Rutier, Neculai Mihai.
Ambii şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero. La faţa locului au fost chemate platforme pentru a ridica maşinile implicate în accident, în vederea fluidizării traficului în zonă.
*autoutilitara a ieşit de pe şosea şi s-a răsturnat în şanţ, după ce s-a ciocnit cu un Matiz * şoferul acestuia a pătruns pe contrasens, pe fondul unei depăşiri neregulamentare
Tamponare spectaculoasă ieri după-amiază, pe digul Brăila-Galaţi, în dreptul prizei de apă. O autoutilitară marca Mercedes a ieşit de pe partea carosabilă şi s-a răsturnat în şanţ, după ce s-a ciocnit frontal cu un autoturism marca Matiz, acesta fiind gr