"Romania ar trebui sa identifice un numar de 3 sau 5 proiecte majore, fie ca vorbim de energie sau de infrastructura, pe care, cine va conduce tara in urmatorii 10-20 de ani, indiferent de culoarea politica, ar trebui sa le agreeze si sa le implementeze cu prioritate", a declarat Lucian Anghel, seful Bursei de Valori Bucuresti (BVB).
"Mi-as dori ca asemenea proiecte sa fie implementate cat mai repede, deoarece altfel e foarte greu sa cream locuri de munca. Cunoastem foarte bine cum evolueaza, in prezent, economia europeana si cum va fi influentata de reducerea deficitului bugetar si a datoriei publice pe termen lung. De aceea, nu trebuie sa mai asteptam ca in Romania locurile de munca sa fie create de catre investitorii straini, deoarece exista supracapacitate de productie la nivel european si acestia vor cauta piete de desfacere. Romania este una dintre aceste piete", a spus Lucian Anghel (foto).
Asadar, in opinia sa, crearea de locuri de munca, care sa stimuleze implicit si economisirea, in domenii precum infrastructura si energie reprezinta un lucru esential pentru viitorul economiei, astfel incat generatiei curente sa aiba cine sa-i plateasca pensia in viitor. "Insa aceste locuri de munca, in general se creaza prin finantare. Mai mult, pentru pastrarea locului de munca ai nevoie de finantare", a subliniat presedintele BVB, la o conferinta organizata de Ziarul Financiar pe tema pensiilor private.
Nu-ti intinde picioarele cat nu-ti ajunge patura
Referitor la posibilitatile de finantare ale statului, la momentul curent, Lucian Anghel a trecut in revista faptul ca Romania se confrunta cu posibilitati limitate, in conditiile exitentei unui deficit de cont curent, "ceea ce inseamna ca ne ies constant cateva miliarde bune de euro din Romania an de an", si, mai mult, "va trebui sa incepem sa platim ce am imprumutat de la FMI si Comisia Europe