În noiembrie 2011, publicaţia satirică Charlie Hebdo publica primele sale caricaturi cu profetul Mahomed. A doua zi, în mod misterios, sediul revistei era incendiat. Ieri, Charlie Hebdo a recidivat şi condamnările se ţin lanţ. Dar de ce atâta agitaţie?

Pentru că, aparent, reprezentarea profetului Mahomed ar fi interzisă de Coran, iar caricaturiştii ar încălca acest principiu sfânt. Este într-adevăr aşa? – se întreba în 2011 revista americană Slate care reia acel articol în contextul noilor evoluţii.

În textele sacre, cele trei mari religii monoteiste au un punct comun: acceptarea unei singure divinităţi (în cazul religiei islamice, Allah) şi interdicţia de a le reprezenta pe acestea. Dar profetul, în ciuda semnificaţiei sale importante în credinţa musulmană, nu este decât un simplu om. Iar Coranul – spre deosebire de Biblie – nu interzice nicăieri reprezentarea unei fiinţe vii. Ideea este confirmată şi de Marc Chebel, specialist în religia islamică, intervievat de Le Nouvel Observateur, care afirmă că „nicăieri în textele fundamentale ale Islamului nu există o asemenea interdicţie legată de profetul Mahomed”.

Simgurele referinţe clare la o interdicţie se găsesc în colecţia de texte care descriu tradiţiile religiei musulmane. Dar şi acolo nu este vorba de „sanctitatea imaginii”, ci de riscurile ce derivă din înclinaţia fiinţei umane către idolatrie. Şi, de fapt, şi Allah şi profetul Mahomed au o reprezentare imagistică – în simboluri caligrafice, o artă născută în moschei. Ele sunt echivalentul icoanelor creştine, pe fond reprezentări imagistice ale divinităţii, dar care sunt şi ele acceptate, totuşi.

Obama se foloseşte de toate pârghiile puterii în cursa prezidenţială (NY Times)

Orice preşedinte american trăieşte la graniţa dintre politici şi politică. Şi nicicând nu este acest adevăr mai evident decât în sezon de campanie