Salonul Internaţional al Benzii Desenate din România, ediţia a 22-a, va avea loc în perioada 21 - 23 septembrie, la Muzeul Naţional de Artă din Constanţa, cu participarea unor personalităţi din ţară şi din străinătate.
Prima ediţie a Salonului Internaţional al Benzii Desenate din România a avut loc în 1991, în Bucureşti, la iniţiativa Asociaţiei Bedefililor din România. Constanţa este acum gazda evenimentului pentru a 11-a oară. De fapt, din 2007, salonul a fost organizat numai în oraşul dobrogean. Organizatorii promit anul acesta o ediţie specială, cu numeroase surprize şi cu invitaţi de marcă, unii dintre ei venind pentru prima dată la salon.
Invitaţii speciali ai acestei ediţii sunt Antonio Cossu, artist şi profesor de BD la Academia de Arte Frumoase din Tournai, Belgia, Paul Laffont, traducător şi reprezentant al editurii italiene Pavesio, profesorii universitari Adrian Cioroianu, fost ministru de Externe al României, şi Angelo Mitchievici, pasionat de BD, care a scris despre a noua artă în cărţile sale.
La salonul de benzi desenate vor mai participa, printre alţii, Vintilă Mihăescu, un clasic al BD-ului românesc, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, Puiu Manu şi Marius Leştaru, autorii noului album „Dim Dunăreanu: Sarabanadă în golful Aden", Octav Ungureanu şi Valentin Sava, reprezentanţi ai noii generaţii de desenatori publicaţi de revista „Comics", Radu Marian, care îşi lansează ultimul album, „Pafnutie Cyborgul", Alex Tamba, noua stea a BD-ului românesc de astăzi, Şerban Andreescu, Laurenţiu Butuc, Eduard Vişan, Alexandru Toma.
Mese rotunde şi premii
Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc vineri, 21 septembrie, la ora 17.00, la Muzeul de Artă. Vernisajul expoziţiilor va fi urmat de un spectacol. Sâmbătă, 22 septembrie, la ora 10.00, vor fi lansate noi publicaţii BD. Întâlnirea cu Antonio Coss