Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Urşii s-ar putea întoarce la tomberoane în căutare de hrană. Mai sunt 50 de urşi la Braşov GALERIE FOTO

Publicat in Adevarul, vineri 21 septembrie 2012 ·

În anii trecuţi urşii gunoieri deveniseră aproape un simbol al Braşovului. Anul acesta însă au fost văzuţi mai rara, după ce vănătorii le-au dus mâncare în pădure.

Dacă în anii tre¬cuţi, braşovenii din zonele Valea Cetăţii şi Şcheii Braşovului au avut mari pro¬ble¬me din cauza ur¬şilor gu¬no¬ieri, anul acesta nu au mai fost sem¬na¬late inci¬dente ma¬jore.Urşii coboară în general în cartierul Răcădău în zona Valea Cetăţii, dar şi în Şcheii Braşovului.

Atacuri sângeroase ale urşilor

Reprezentanţii Regiei Pădurilor „Kronstadt" şi cei ai Serviciului Co¬mu¬nitar de Gestionare a Animalelor au ţinut să îi avertizeze pe braşoveni despre faptul că în perioada octom¬brie-noiembrie, mai ales în con¬di¬ţiile în care vremea se va menţine caldă, este posibil să aibă „întâlniri de gradul zero" cu urşii, atât în zonele frec¬¬ven¬tate de-a lungul timpului de aceştia în anu¬mite car¬tiere, cât şi pe traseele mon¬tane din zona Tâmpa-Postă¬varul, scrie mytex.ro.

Vânătorii le-au dus urşilor mâncare

Recoman¬da¬rea pădurarilor este ca iubitorii de dru¬meţii să meargă în gru¬puri cât mai mari.Vânătorii le vor duce în continuare urşilor hrană în pădure. „În timp, această măsură a dat rezultate, animalele obişnuindu-se să meargă în zonele unde ştiu că li se lasă mâncarea. Acolo, pe lângă locurile de hrănire, am amenajat şi puncte de observare a ani¬ma¬lelor. De asemenea, pădurarii pa¬tru¬lează, atât ziua, cât şi noaptea prin pă¬duri, pentru a evita orice pro¬ble¬mă", a declarat Olteanu, directorul Regiei Locale a Pădurilor Kronstadt, citat de mytex.r.

Click pe imagini pentru fotogalerie cu urşii din rezervaţia Libearty

În ultimii ani mulţi urşi au fost tranferaţi în rezervaţia de la Zăreşti, Acum la Braşov mai sunt 50 de urşi. Numărul lor ar trebui să ajungă la 36.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 31 minute
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Timişoara: O femeie a căzut în gol de la etajul 7 al unui bloc de locuinţe/ Ea a decedat în urma impactului cu solul

News.ro acum 39 minute
O femeie de 41 de ani a murit, după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc de locuinţe din Timişoara. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat deesul femeii.

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul a crescut cu 3,5% în primele cinci luni din 2025

Mediafax acum 28 minute
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, serie brută, în luna mai 2025, comparativ cu luna precedentă, a crescut, pe ansamblu, cu 0,1%, datorită creşterii înregistrate la comerţul cu

Zi decisivă pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale află azi dacă rămâne sub control judiciar

HotNews acum 36 minute
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale, conform Agerpres.

JAF de peste 1.000.000 de euro la Paris. Hoții au fugit cu peste 100 de genți Hermes, Dior și Chanel dintr-un magazin second hand

Gandul acum 25 minute
Un magazin cu produse de lux second hand din inima Parisului a fost prădat duminică dimineață de hoți care au plecat cu peste o sută de poșete de marcă. Valoarea jafului este estimată la peste un milion de euro. Furtul spectaculos a avut loc în juru

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum 2 ore
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

„A luat-o razna complet, este un dezastru”. Trump atacă planurile lui Musk de a înființa un nou partid și critică numirea la NASA

HotNews acum 2 ore
Președintele Donald Trump a calificat duminică drept „ridicole” planurile lui Elon Musk de a forma un nou partid politic, lansând noi atacuri la adresa miliardarului din domeniul tehnologiei și afirmând că aliatul lui Musk, pe care îl dorea numit la

Opt persoane, dintre care 4 copii, au fost spitalizate în urma unui accident produs între Focşani şi Adjud

Adevarul acum o ora
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineață pe DN2, între Focșani și Adjud, în zona localității Garoafa, Vrancea. Opt persoane, inclusiv patru copii, au fost rănite și transportate la spital.

Ursul a atacat din nou în Argeş. Victima, un cioban, a fost trasportată la spital cu răni la un picior

Adevarul acum o ora
Un cioban a fost atacat și rănit de un urs în timp ce se afla cu oile pe muntele Jupâneasa, în zona Berevoiești, județul Argeș. Bărbatul, în vârstă de aproximativ 54 de ani, a fost preluat de echipele de salvare și transportat la spital pentru îngri

Horoscop pentru luni, 7 iulie 2025. Capitolul financiar deschide săptămâna pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Poti aborda relatiile cu strainatatea si studiile pe termen lung. Demersurile pentru calatoriile in afara granitelor tarii pot cunoaste turnuri neasteptate. Daca esti nevoit sa calatoresti, verifica atent toate detaliile si pleaca doar daca e

Vremea

București
acum

31°
lun.

22°/41°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

28°
lun.

20°/37°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

32°
lun.

21°/32°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

19°/31°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

30°
lun.

20°/37°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°